Canicula a crescut numărul de apeluri la 112. Oamenii s-au răcorit după lăsarea întunericului

Data publicării:
canicula europa 0807 GettyImages-173650798-1

Serviciul de Ambulanţă Bihor a avut ieri un număr record de apeluri, o creştere de aproape 30% faţă de alte zile din an.

Oamenii s-au plâns de căldura sufocantă. În judeţul Arad, de exemplu, un bărbat a leşinat pe stradă.

De azi-noapte însă, vremea s-a schimbat brusc în nord-vestul ţării. A plouat şi a fost furtună.

După lăsarea serii, oamenii au luat cu asalt ştrandurile şi terasele pentru a se răcori.

Cum s-au răcorit oamenii

Turiștii de la Băile Felix au așteptat nerăbdători venirea serii pentru a se răcori. În timpul zilei, temperaturile au ajuns şi la 39 de grade.

În timp ce unii nu se mai lăsau duşi de la piscină, alţii au preferat să se răcorească, pe terasă. „După o zi toridă de vară, îmi cade foarte bine un pahar de limonadă, mă simt mai răcorit”, spune un bărbat.

La Timișoara, termometrele au arătat peste 38 de grade, aşa că, spre seară, o plimbare cu hidrobicicleta pe râul Bega a fost numai bună.

Păi cu căldura... am încercat să stăm unde e aer condiționat, să fugim de căldură și acum, că a venit seara, am ieșit și noi afară pe Bega să ne răcorim puțin, după o zi toridă de vară”, spune o femeie.

A fost o zi călduroasă și vrem să profităm acum de răcoarea pe care o avem seara, să ne simțim bine”, afirmă o altă persoană.

Astăzi, vremea se va răcori în vestul ţării şi sunt aşteptate furtuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...