Canicula a afectat grav autostrada București-Pitești. Cel puțin patru mașini au fost avariate de un rost de dilatație dislocat

Data publicării:
masina de politie supravegheaza traficul pe autostrada
Foto: Poliția Română

Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului.

„În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Bucureşti-Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi de către mai mulţi participanţi la trafic despre faptul că autovehiculele pe care le conduceau ar fi suferit avarii în urma rulării peste un element al unui rost de dilataţie de pe partea carosabilă, în zona km.109 al Autostrăzii A1. Poliţiştii rutieri s-au deplasat la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă, avariile fiind provocate de un element dislocat al rostului de dilataţie din zona unui pod, la km 109 al Autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de deplasare către Piteşti”, a transmis, joi, IPJ Argeş, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostradă A1 Bucuresti-Râmnicu Vâlcea au asigurat protecţia zonei periculoase, pentru a nu se înregistra şi alte incidente până la interventia administratorului drumului public, ai cărui reprezentanţi s-au deplasat la faţa locului şi au luat măsuri de remediere a deficienţei.

„De asemenea, poliţiştii au întocmit documentaţia necesară conducătorilor auto, fiind eliberate autorizaţii de reparaţie auto, pentru 4 autoturisme. Totodată, în urma abaterii constatate, a fost sancţionat reprezentantul administratorului drumului, cu amendă în valoare de 3.465 de lei (21 de puncte amendă), conform OUG 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice”, a mai transmis sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Trăistariu susține relația lui CRBL cu iubita mult mai tânără. „A divorțat și a lăsat tot pentru...