Video Călătorie de coșmar spre mare. 20 de ore cu trenul de la Timișoara la Mangalia: „Este prima și ultima oară când mai vin cu CFR-ul”

Data actualizării: Data publicării:
Tren în gară. Foto: Inquam Photos / George Călin
Tren în gară. Foto: Inquam Photos / George Călin

Călătorie de coșmar cu trenul. Peste 20 de ore au petrecut în vagoane pasagerii unui tren care a plecat din Timișoara cu destinația Mangalia. Reprezentanții CFR Călători spun că au fost mai multe motive care au făcut ca această călătorie, care în mod normal dura 14 ore, să dureze cu cinci ore mai mult.

Uitați, ăsta este trenul care a plecat de la Timișoara spre Constanța. Din nefericire, încă nu am ajuns la Constanța. Uitați cu ce viteză merge. Aici o doamnă, la fel, de la Timișoara a plecat cu mine”, spune un călător.

Aproape o zi a durat călătoria pasagerilor care au plecat miercuri după-amiază de la Timișoara spre litoral. Până la destinație, însă, drumul lor s-a transformat într-o experiență pe care cu siguranță vor s-o uite cât mai repede.

Ne-am trezit că pe la 3 noaptea suntem în mijlocul pustietății, opriți, și că nu mai avem locomotivă”, mai spune un alt pasager.

Potrivit CFR Călători, locomotiva trenului a lovit un copac căzut pe calea ferată și a fost nevoie de înlocuirea ei. Însă nu a fost singurul incident care a făcut ca trenul InterRegio 1992 să parcurgă 800 de kilometri în peste 20 de ore. A apărut o defecțiune la un vagon, iar în apropiere de Drobeta Turnu Severin, s-a produs o pană de curent pe traseu, din cauza furtunilor.

Pasagerii spun că nu au fost anunțați ce se întâmplă.

Am 63 de ani. Este prima oară și ultima oară când mai vin cu CFR-ul”, spune o femeie.

Trenul ar fi trebuit să ajungă la Mangalia la ora 9 și 28 de minute, însă la acea oră încă era departe de litoral. La 13 și 20 de minute, garnitura a oprit în gara din Constanța, cu patru ore întârziere.

Este dezastru. Am plecat din Timișoara, la ora 17.51, în contextul în care sunt și persoane cu dizabilități, și eu, și soția, și copii, și persoane vârstnice. Este horror. Nu se poate ca în 2024, trenurile CFR să parcurgă atât de mult”, spune un alt călător.

Pe lângă pasagerii din tren, și cei de pe traseu au fost nevoiți să aștepte ore bune în gări.

- Șase ore prin gară. E groaznic!
- Ce ați făcut în timpul ăsta?
- Am stat. Ce poți să faci?
- Unde?
- În gară. Unde poți să stai?
- Vi s-au spus motivele întârzierii?
- Au spus că a fost vânt puternic, că au căzut pomi.

De la Constanța, trenul a plecat spre Mangalia, capătul unei călătorii care a durat cu cinci ore mai mult decât ar fi trebuit.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri