Cabinetul Ponta II – 27 de posturi, 22 de ministere, trei vicepremieri. Manevrele sunt, totuși, limitate

Data publicării:
17122012 20guvern-39163

Premierul Victor Ponta a anunțat luni că din viitorul guvern nu va face parte UDMR. UNPR nu va avea niciun portofoliu, dar liderul progresiștilor, Gabriel Oprea, va deține funcția de vicepremier. Pe de altă parte, conservatorii, care vor avea portofolii în guvern, nu vor avea vicepremier, au explicat liderii USL.

Premierul desemnat promite echipă completă până joi, audieri la Parlament imediat, învestirea noului guvern vineri și deja sâmbătă prima ședință a noului Cabinet.

Ce ministere va cuprinde noul guvern

Ministerul de Finanţe va fi rupt în două structuri: aşa o să apară un minister al Bugetului, care va împărţi banii pentru toate ministerele. Unităţile de control rămân la Ministerul de Finanţe, unde ar urma să fie numit şef actualul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu.

O luptă intensă se dă şi pentru portofoliul de la Apărare. Gabriel Oprea aspira la titlul de ministru, dar liberalii nu l-au vrut pe liderul UNPR la şefia ministerului, aşa că Oprea a primit funcţia de vicepremier, fără portofoliu. Pentru Ministerul Apărării rămân în cărţi actualul ministru, Corneliu Dobriţoiu, şi vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde.

O altă schimbare de structură a Guvernului Ponta II este cea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Şi acest portofoliu se va rupe în două: la Interne se vehiculează numele actualului ministru delegat pentru Administraţie, Radu Stroe. Ministerului Administraţiei ar urma să i se adauge Dezvoltarea Regională şi să fie preluat de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care este în cărţi şi pentru postul de vicepremier.

Guvernul vrea să rezolve problemele de absorbţie a fondurilor europene prin apariţia unui Minister al Fondurilor Europene cu atribuţii mai puternice decât actualul Minister al Afacerilor Europene. Favorit să preia acest portofoliu este Eugen Teodorovici, consilier al premierului Victor Ponta. Liberalii o propun la şefia acestui minister pe europarlamentarul Ramona Mănescu.

Şi Ministerul Economiei ar urma să aibă două portofolii - Comerț, la care se adaugă un Minister al Energiei, unde este vehiculat numele lui Iulian Iancu. E posibilă chiar împărțirea în trei, prin apariția unui portofoliu al Industriei. La Economie sunt în cărţi Constantin Niţă, de la PSD, şi Ovidiu Silaghi şi Varujan Vosganian de la PNL.

Lista se încheie cu miniştrii care îşi păstrează funcţia. În viitorul Cabinet vor fi reconfirmaţi în funcţie ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Mediului, Rovana Plumb, (și din acest minister s-ar putea desprinde un minister al Pădurilor, posibil cumulat cu Ministerul Agriculturii, care să revină PC-ului, mai precis lui Daniel Constantin. Își vor păstra funcția ministrul Comunicaţiilor Dan Nica şi ministrul Culturii, Puiu Haşotti. Şanse mari de a se regăsi în viitorul Executiv au şi Titus Corlăţean, tot ca ministru de Externe, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova.

În ceea ce-l privește pe Raed Arafat, el a anunțat că nu mai dorește să facă parte din guvern, iar situația Monei Pivniceru, ministru independent al Justiției, este incertă.

BUSINESS CLUB. Manevrele Guvernului sunt limitate

A trecut. Desemnarea premierului în persoana lui Victor Ponta, un moment considerat delicat în urmă cu două săptămâni, care ne-ar fi putut arunca într-o nouă criză politică, un moment care ar fi surpat și cursul și credibilitatea țării, a fost extrem de lină. S-a întîmplat într-o incredibilă normalitate. Acum mai rămâne de format un guvern, de prezentat un program de guvernare și un buget pentru 2013. Dacă desemnarea premierului a decurs normal, la fel de normală va fi și formarea cabinetului. Însă la noi, normalitatea în acest caz înseamnă că se lasă cu lupte intestine.

Se împart ministere, se sparg ministere, ca să ajungă la toată lumea.Va fi un cabinet din câte se pare cu 27 de miniștri din care 22 cu portofolii. După conturarea cabinetului, urmează programul de guvernare și prezentarea bugetului.

Programul din campanie al USL trebuie privit cu rezervă. Era dominat de creșteri de cheltuieli și în același timp de relaxare fiscală. Era un program de adormit copii și amăgit adulții. Realitatea este că guvernul trebuie să se adapteze la condițiile date, care arată un singur lucru, lipsă de bani și o economie care nu are de unde să genereze venituri suplimentare pentru stat.

Programul de guvernare poate fi oricum, pentru că el va fi corectat de niște profesori extrem de duri, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană. Și tot acești profesori vor fi cei care vor da notă de trecere și pentru buget. Guvernul va putea face manevre limitate. Ceea ce poate fi bine sau rău. Piețele financiare deocamdată consideră că e de bine. Euro a avut astăzi o nouă zi de scădere și chiar a intrat sub 4,46 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...