BUSINESS CLUB. Cazul Nelu Iordache. Complicitate printre autorităţile statului?

Data publicării:
29112012 20stelu1-36011

Omul de afaceri este acuzat de deturnarea a 6 milioane de euro primiți de la compania de autostrăzi. A fost o zi cu percheziții şi mascați la Romstrade și Blue Air, o întreagă poveste, însă ne vom opri asupra banilor și asupra drumului lor în ceea ce constituie această acuzație de deturnare de fonduri.

Înainte de toate trebuie să subliniem un lucru - o complicitate printre autorităţile statului. Inginerii de pe şantier raportau un stadiu al construcţiilor de 7%, iar compania de autostrăzi anunţa mai departe că s-a ajuns la 26%. Ceva e putred acolo.

În orice caz, urmează controale şi în rândul angajaţilor de la CNADNR. Oficialii companiei vor să vadă dacă firma lui Nelu Iordache a fost favorizată din interior.

Cum a pornit ancheta

În această anchetă s-a pornit de la sesizarea unui partener al Romstrade pe autostrada Arad-Nădlac, grupul portughez Monteadriano. Romstrade lucra într-un consorţiu de trei firme, era conducător de lucrări şi încasa banii direct de la compania de autostrăzi, pe care urma să-i distribuie. Portughezii s-au supărat pentru că ei erau cei care lucrau cu adevărat la autostradă şi nu primeau bani.

Investigaţiile Departamentului de Luptă Antifraudă au scos la iveală o încrengătură cu banii europeni şi posibile deturnări de fonduri. Spre sfârşitul lunii iunie 2011, Romstrade a primit de la compania de autostrăzi 16,5 milioane de euro sub forma unui avans pentru începerea lucrărilor.

Drumul banilor

Banii primiţi au fost transferaţi rapid într-un cont al Romstrade de la altă bancă. După care 6 milioane de euro au fost folosiţi pentru alte scopuri, ceea ce înseamnă deturnare de fonduri de care este acum acuzat Nelu iordache.

2,1 milioane de euro au fost transmişi rapid în conturile Blue Air, firmă deţinută tot de Iordache. Cu aceşti bani a fost cumpărat un avion. Într-o primă fază a fost considerat un împrumut, dar cum contractul nu prevedea, s-a inventat un contract. Un contract de transport al angajaţilor Romstrade de la Bucureşti la Arad. Era, de fapt, o plată în avans pentru un contract ce ar fi trebuit să înceapă abia în octombrie 2012. Aceste chestiuni se întâmplau în iulie anul trecut. Era un contract care se vedea dubios chiar şi din avion.

Alte două milioane de euro au fost retrase din conturile Romstrade de Gheorghe Cruceru, partener în această firmă cu Iordache. Banii au fost luaţi de la casieria băncii, cu valiza. Banii au fost scoşi sub forma de avans pentru vânzarea unui teren la Adunaţii Copăceni, teren care nu exista în proprietatea lui Cruceru. Cei doi acţioanri ai Romstrade au folosit un contract de „promitent”, prin care unul promite să-i vanda celuilalt, care, la rândul lui, promite să cumpere, un lucru pe care vânzatorul nu îl are în acel moment, dar se obliga să-l obțină. Un fel de contract în lipsă.

Restul banilor, aproape 2 milioane de euro, au fost plimbaţi pentru a li se pierde urma şi folosiţi pentru alte lucrări. Prin mai multe ordine de plată, Romstrade a făcut plăţi către mai multe firme, care în aceeaşi zi returnau banii către Romstrade cu explicaţia plată necuvenită sau eronată. O parte din returnări s-au făcut în conturile companiei deschise la alte bănci. Adminstratorii firmelor respective sunt în atenţia Departamentului de Luptă Antifraudă.

Cu banii plimbaţi, Romstrade a început apoi să plătească diverşi furnizori. Şi-a plătit datorii pentru lucrări mai vechi, studii pentru aeroportul de la Adunaţii Copăceni, chiar şi lucrări la un hotel.

La cererea anchetatorilor, Romstrade a prezentat facturi, dar când s-a mers pe fir, s-a descoeprit că de fapt erau plătite servicii şi materiale de construcţii care nu aveau legătură cu autostrada Arad-Nădlac. Potrivit Departamentului de Luptă Antifraudă, unele facturi prezentate de Romstrade prezentau urme de fals, ştersături sau tăieturi.

Banii au fost cheltuiţi foarte repede. Ordinele de plată au fost emise în iulie anul trecut şi câteva la început de august.

Afacerea Romstrade. Cine este Nelu Iordache?

I se pune eticheta de rege al asfaltului, dar în anumite perioade s-ar fi putut încorona chiar împărat al asfaltului. Dintr-un mărunt stomatolog de drumuri, adică mai punea o plombă pe ici, pe colo, a ajuns să învârtă cifre de afaceri de sute de milioane de euro anual din contractele cu statul. A decolat puternic în anul 2007.

În prima parte a anilor 2000, Romstrade, o firmă înființată în 1994, s-a lipit mai greu de contracte. Erau firmituri, contracte de valori mici, de reabilitare a unor drumuri naționale.

Sorții încep să-i fie favorabili în mandatul lui Ludovic Orban la Transporturi

Situația s-a schimbat în 2007 când au început să curgă contractele cu Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din subordinea Ministerului Transporturilor, când acesta era condus de Ludovic Orban. Cifra de afaceri crește de zece ori într-un singur an.

Contractele au curs însă şi după venirea lui Radu Berceanu la Transporturi.

Vârful este atins în 2009, datorită contractelor câștigate în anii precedenți, după care urmează un recul destul de violent, înjumătățirea cifrei de afaceri.

Un contract scandalos

Un contract scandalos, inclusiv cu suspiciuni de corupție, a fost cel de modernizare a pistei aeroportului Băneasa. De la valoarea inițială de 17 milioane de euro s-a ajuns, prin acte adiţionale, la 64 de milioane de euro.

Nelu Iordache a fost însă beneficiarul celui mai mare contract de reabilitare a unui drum național, în valoare de 335 de milioane de euro. Este vorba de șoseaua Transalpina, contract câștigat în 2008.

Modernizările de drumuri naționale au fost cele care au ridicat afacerile lui Nelu Iordache. Lucrările de la Ministerul Transporturilor nu au mai venit în ultimii ani cu aceeași frecvență ca în trecut, însă s-au găsit alternative.

Romstrade are contracte de deszăpezire, face lucrări de infrastructură în orașe și a fost unul dintre cei mai mari beneficiari ai contractelor la Ministerul Dezvoltării, când acest era condus de Elena Udrea.

Romstrade a fost unul dintre cei mai mari câștigători ai Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Era acel program de modernizare a drumurilor județene și locale la care constructorii trebuiau să-și asigure singuri finanțarea, iar statul ar fi urmată să-i plătească după 2017. Romstrade a beneficiat de contracte de aproape 250 de milioane de euro, dar programul a fost desființat la schimbarea guvernului.

Nelu Iordache avea și un plan ambițios - construirea primul aeroport privat din România, la Adunații Copăceni. Era un proiect de 200 de milioane de euro.

Evoluţia afacerilor Romstrade SRL

2006 - 18,4 mil. euro

2007 - 198,4 mil. euro

2008 - 218,3 mil. euro

2009 - 267,8 mil. euro

2010 - 134,8 mil. euro

2011 - 127,6 mil. euro

Sursa: Ministerul de Finanţe

Averea lui Nelu Iordache: 150 mil. euro

- deține grupul Romstrade, din care face parte și compania Blue Air

- în mai 2010 a înființat o companie de transport pe calea ferată, BlueLine Căi Ferate

- deține două restaurante cu autoservire

În loc de concluzie

Dacă ne uităm la rata profitabilităţii, adică cât reprezintă câştigul faţă de cifra de afaceri, vedem că Romstrade a avut şi vremuri mai bune decât cele de acum. De la o profitabilitate aproape 12% în 2009, a ajuns anul trecut la 2%. Poate şi pentru că e mai greu... s-au folosit anapoda banii europeni şi asa s-a ajuns la aceste suspiciuni de fraudă. Dacă banii din fondurile de la Bruxelles sunt plimbaţi, când se ştie că stau cu ochii pe ei ca pe butelie, ce se întamplă oare cu banii de la bugetul României?!!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...