Biroul AFP din Gaza a fost lovit de un atac israelian

Data publicării:

Fotoreporterul, Mahmoud Hams, care se afla în biroul agenţiei de la etajul patru al turnului ce cuprinde şi un centru comercial la parter, a precizat că nici el nici vreun alt angajat al AFP nu au fost răniţi, adăugând că trei rachete par a fi lovit etajul şase al clădirii.

"Eram în birou împreună cu un coleg şi dintr-o dată am auzit o explozie care nu părea să se fi produs foarte aproape deşi zguduise clădirea, însă ne-am dat seama că avusese loc deasupra noastră", a explicat acesta.

"Aproximativ cinci minute au trecut după care am auzit alte două explozii puternice care au zguduit din nou clădirea, iar radioul poliţiei a început să transmită că imobilul nostru, turnul Naama, a fost lovit", a adăugat Mahmoud Hams.

"Mi-am luat aparatul foto şi am ieşit. Pe holuri era fum. Am fugit afară din clădire. Când am ajuns în stradă, sosiseră pompierii şi ambulanţele. Fum şi câteva flăcări ieşeau dintr-un birou de la etajul şase. Nu păreau să existe victime", a declarat fotoreporterul.

Israelul a confirmat atacul

Armata israeliană a confirmat că a vizat imobilul de opt etaje situat în cartierul Rimal, în plin centrul oraşului Gaza.

"Am atacat etajul şapte al clădirii. Din câte ştim, Hamas (aflat la putere în Gaza) are un centru de informaţii militare acolo", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei, care a numit atacul israelian ca fiind "chirurgical" fără a da alte detalii.

Ostilităţile au continuat marţi între Israel şi Hamas, marcate de bombardamente soldate cu morţi în Gaza, o nouă lansare de rachete către Ierusalim şi moartea primului soldat israelian, pe fondul unor intense eforturi diplomatice de a impune un armistiţiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...