Băsescu: România este percepută mai rău în afara ţării decât este ea în realitate
Data publicării:
„România este percepută mai rău în afara ţării decât este ea în realitate. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierea pe care o avem în opinia publică europeană. Despre noi se ştiu în Uniunea Europeană lucruri mult mai rele şi mai puţin importante”, a declarat Traian Băsescu.
„Sunt convins că în UE sunt ţări mai corupte decât România, că justiţia este mai temătoare în a se atinge de oameni politici de nivel înalt. Problema este la noi, cât de credibili suntem în acţiunile noastre şi cum ne prezentăm”, a mai spus președintele.
Acesta a mai afirmat, la Forumul European pentru Diplomaţie Publică, că finalul jocului Roşia Montană va fi o lege respinsă de Curtea Constituţională.
„Nu e legal să stabilești o firmă care face exploatare prin lege, care va fi respinsă de Curtea Constituțională în mod categoric, este doar un joc politic”, a declarat duminică Traian Băsescu, cu referire la Roșia Montană.