Bărbat din Suceava, mort de Covid, scos de familie din sicriul sigilat pentru priveghi

Data publicării:
decese coronavirus
Foto: Profimedia Images

Poliția, Jandarmeria și inspectori DSP au descins, marți, la Gura Humorului, după ce au primit informația că rudele unui bărbat de 41 de ani, care a murit de Covid-19 în spitalul din Suceava, au deschis sicriul sigilat și au scos trupul neînsuflețit pentru a fi privegheat după ritualul unei înmormântări normale.

Ancheta a stabilit că soția bărbatului a ridicat luni corpul neînsuflețit de la morga spitalului și și-a asumat prin semnătură că va respecta toate regulile sanitare prevăzute pentru înhumarea persoanelor care au fost infectate cu noul coronavirus, relatează Monitorul de Suceava.

Pe certificatul de deces al bărbatului scrie că acesta a avut pneumonie Covid-19, insuficiență respiratorie severă și că a murit în urma stopului cardio-respirator, însă familia spune că, de fapt, a murit de cancer. „L-au scos din sicriul sigilat, l-au îmbrăcat, l-au pus în sicriu cu capac frigorific și au vrut să-l îngroape joi. După mare scandal, i-a convins poliția să-l înmormânteze astăzi (marţi – n.r.)”, a declarat Dinu Sădean, iretorul DSP Suceava.

La înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane din comunitatea de romi din care făcea parte și bărbatul decedat.

Soția bărbatului decedat a fost amendată de DSP, pentru încălcarea regulilor sanitare, cu 10.000 de lei, iar poliția i-a făcut dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Pentru cinci rude care erau la priveghi DSP a dispus măsura autoizolării la domiciliu pentru 14 zile și urmează a fi verificate de poliție dacă respectă dispoziția. Ancheta epidemiologică este continuată de DSP pentru a se stabili dacă există și alți contacți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...