Principalul dușman al prețurilor este agricultura și de acest domeniu va depinde rata inflației pentru întreg anul 2013.
Inflaţia a crescut în luna decembrie 2012, rata anuală de 4,95 la sută plasându-se în afara intervalului de variaţie din jurul ţintei şi peste nivelul de 3,14 la sută înregistrat în decembrie 2011. Rata anuală a inflaţiei pentru finele anului 2012 a fost marginal sub cea mai recentă prognoză a BNR, de 5,1 la sută.
Rata medie anuală a inflaţiei a continuat însă să scadă, atingând pe ansamblul anului nivelul de 3,33 la sută - minimul ultimilor 23 de ani.
Traiectoria ratei anuale a inflaţiei în partea a doua a anului 2012 reflectă impactul nefavorabil exercitat asupra sa de factori de natura ofertei, aflaţi în afara sferei de influenţă a politicii monetare, în principal creşterea preţurilor interne şi internaţionale ale produselor alimentare şi ajustări ale unor preţuri administrate, pe fundalul unor episoade de volatilitate mai pronunţată a cursului de schimb.
„Evoluţiile monetare relevă de asemenea menţinerea în teritoriul negativ a dinamicii anuale reale a împrumuturilor acordate sectorului privat, similar evoluţiilor creditului din zona euro şi din ţările din regiune. Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu.