Avion prăbuşit în Ucraina. MAE: Un român, printre cele 298 de victime

Data publicării:
avion prabusit ucraina mediafax-1

ACTUALIZARE 15.10. Titus Corlăţean a transmis condoleanţe familiei cetăţeanului român cu dublă cetăţenie decedat, precum şi familiilor tuturor victimelor accidentului aviatic din Ucraina.

ACTUALIZARE 12.21. Potrivit datelor prezentate de compania aeriană, pe lista de pasageri se afla şi o persoană cu dublă cetăţenie, inclusiv română, se arată într-un comunicat al MAE:

„În completarea informării de presă transmisă în această dimineaţă cu privire la tragedia aviatică din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe informează că - urmare a verificărilor care continuă, în vederea stabilirii identității tuturor pasagerilor - i-au fost furnizate noi informaţii potrivit cărora, pe lista transmisă până la acest moment de compania Malaysian Airlines se regăseşte un cetăţean care deţine dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenie română. Familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia.

Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nicio formă, să fie făcute publice niciun fel de date personale”.

ACTUALIZARE 11.17 Ministrul malaezian al Transporturilor anunță că mai sunt de identificat 21 de victime și că s-a început deja procesul de anunțare a rudelor.

Premierul malaezian spune că avionul Boeing 777 avea toate inspecţiile la zi şi exclude ipoteza unui accident tehnic. Oficialul a anunţat şi că Malaezia a decis să suspende ruta aeriană de deasupra Ucrainei, lucru pe care nu l-a făcut până acum pentru că nu existau informaţii că traseul este periculos.

„15 din 16 companii aeriene din Asociaţia Liniilor Aeriene Asia-Pacific zboară pe această rută pe deasupra Ucrainei. De asemenea, companiile europene folosesc această rută şi călătoresc prin acelaşi spaţiu aerian. În orele premergătoare incidentului, un număr de avioane de pasageri aparţinând unor diverse companii au folosit aceeaşi rută. Nu au existat instrucţiuni de ultimă oră dată piloţilor cursei MH 17 pentru a schimba traseul”, a declarat Liow Tiong Lai, ministrul malaezian al Transporturilor:

ACTUALIZARE 8:10  Ministerul Afacerilor Externe al României informează că „în urma verificărilor întreprinse de celula de criză, de la momentul convocării acesteia la nivelul Centralei MAE şi până în acest moment, nu se confirmă prezenţa niciunui cetăţean de naţionalitate română pe lista pasagerilor aeronavei de linie Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur şi care s-a prăbuşit în estul Ucrainei.

Celula de criză de la nivelul Centralei MAE împreună cu misiunile diplomatice la Haga, Kuala Lumpur şi Kiev rămân în legătură permanentă cu oficialitățile locale până la confirmarea listei finale a pasagerilor”.

--------------------------

Din cele 298 de persoane aflate la bord, 61 sunt încă neidentificate. În total, 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului, toţi malaezieni. Printre victime se aflau şi trei copii. Cei mai mulți dintre pasageri mergeau la o conferință internațională SIDA la Merlbourne.

Autorităţile române încearcă să afle acum dacă între cei aproximativ 300 de oameni aflaţi la bord se aflau cumva şi cetăţeni români.

La MAE a fost activată o celulă de criză, pentru a se determina clar dacă au existat sau nu români la bordul aeronavei.

Misiunile diplomatice ale României de la Haga, Kuala Lumpur şi Kiev, în urma instrucţiunilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe al României, au iniţiat demersurile necesare pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii de informaţii referitoare la incident, cât şi cu privire la posibila existenţă a unor cetăţeni români la bordul aeronavei de linie aparținând companiei Malaysia Airlines, care efectua zborul Amsterdam - Kuala Lumpur," se arată într-un comunicat al ministerului.

Avionul Boeing 777 plecase din Amsterdam şi se întrepta spre Kuala Lumpur. Aparatul s-a prăbuşit pe teritoriul ucrainean, la numai 50 de kilometri de graniţa cu Rusia, fiind doborât, cel mai probabil, de o rachetă sol-aer.

Informaţia vine de la surse din serviciile americane de contrainformaţii şi a fost publicată de mai multe instituţii de presă de peste Ocean precum CNN sau Wall Street Journal .

Nu se ştie încă cine a lansat racheta. 298 de oameni aflaţi la bordul avionului şi-au pierdut viața.

Oamenii se îmbarcaseră din Amstedam şi mergeau în Malaezia, la Kuala Lumpur. La trei ore de la decolare, s-a pierdut legătura cu aeronava care zbura la 10 mii de metri altitudine.

Informaţiile sunt contradictorii - autorităţile ucrainene acuză separatiştii de doborârea avionului. Pe de altă parte, pro-ruşii spun că un avion militar ucrainean este respondabil de producerea tragediei. Surse americane susțin însă că armata ucraineană nu are tehnica militară necesară în zonă pentru a doborî un astfel de avion.

Cursa MH17 s-a prăbuşit cu 50 de kilometri înainte de a intra în spaţiul aerian rusesc. Avionul a căzut în regiunea Doneţk, în apropierea oraşului Ciahtarsk. Insurgenţii spun că cele două cutii negre ale avionului sunt la ei, iar acestea vor fi trimise la Moscova.

Specialişti în domeniul aviatic susţin că, dat fiind conflictul de la graniţa ruso-ucraineană, compania aeriană malaeziană ar fi trebuit să ocolească zona. Tot ei consideră că sunt şanse extrem de mici ca aeronava să fi avut o defecţiune tehnică, în urma căreia să fi pierdut altitudine. Associated Press transmite că, având în vedere dovezile de la locul prăbuşirii, este foarte probabil ca avionul să se fi dezintegrat în aer.  

Specialiştii români merg pe ipoteza conform căreia avionul a fost doborât de rachetele separatiştilor ruşi. În plus, spun analiştii, avionul a fost o ţintă uşoară, iar doborârea lui nu a necesitat echipament sofisticat.

Reacții

Președintele Petro Poroşenko a catalogat atacul ca fiind unul terorist şi a declarat că războiul dintre Rusia şi Ucraina a depăşit graniţele celor două ţări, consecinţele fiind suportate de întreaga lume. Liderul de la Kiev a anunţat că o comisie specială va investiga catastrofa, în colaborare cu reprezentanţi ai Olandei, Malaeziei şi Statelor Unite.

Preşedintele rus Vladimir Putin spune că Ucraina poartă întreaga responsabilitate a tragediei, care s-a petrecut în estul ţării. Liderul de la Kremlin susţine că nu s-ar fi întâmplat acest lucru dacă în ţară era pace.

De la Casa Albă, Barack Obama a catalogat evenimentul drept o teribilă tragedie şi a declarat că principala grijă este aceea de a afla dacă la bordul aeronavei erau cetăţeni americani.  

De la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat consternat de evenimentele din ţara vecină. Şeful statului cere clarificarea condiţiilor în care s-a prăbuşit avionul care aparţinea Malaysia Airlines. Preşedintele solicită ca la ancheta autorităţilor ucraineane să participe şi experţi ai Uniunii Europene.

Companiile aeriene evită Ucraina

Majoritatea companiilor europene şi americane au decis că nu vor survola Ucraina, după tragedia aviatică. Compania Air France a anunţat că a "luat decizia de a nu mai survola estul Ucrainei". Aceeaşi decizie a fost luată şi de compania germană Lufthansa, dar şi de italienii de la Alitalia. British Airways a anunţat că zborurile sale nu vor tranzita "spaţiul aerian ucrainean, cu excepţia unui zbor zilnic pe ruta Londra - Kiev". Un purtător de cuvânt al companiei britanice a explicat că această cursă spre Kiev va fi operată, deoarece capitala ucraineană "se afla la o distanţă de sute de kilometri de locul accidentului".

Autorităţile ucrainene au închis, joi seară, toate rutele aeriene care tranzitează estul ţăriia, a anunţat Eurocontrol.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a recomandat, după prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina, ca toate aeronavele operatorilor români să evite spaţiul aerian al ţării vecine, până când va fi luată o decizie la nivel internaţional. Pe de altă parte, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian a informat anterior că este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian şi că asigură deja o creştere de trafic aerian de 25-30% ca urmare a modificării rutelor de zbor. Cursa TAROM care va zbura astăzi spre Moscova va opera după orarul normal, însă va evita spaţiul aerian ucrainean şi va avea o întârziere de 30 de minute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”