Aproape 600.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica, de Sfântul Vasile cel Mare

Data publicării:
sf-vasile

Sfântul Vasile a acordat o atenţie deosebită păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Este primul ierarh care întemeiază, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, o leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea. El provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi.

În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii, poziţie din care a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor. A murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi.

Tradiţii la români

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca "mare beţiv", care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

Aproape 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica miercuri, 1 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din totalul celor 587.327 de români sărbătoriţi de Sf. Vasile, 500.146 sunt bărbaţi, iar 87.181, femei.

Cele mai multe românce care îşi sărbătoresc onomastica în prima zi a anului, respectiv peste 83.000, poartă numele Vasilica, alte 1.800 pe cel de Vasilca, peste 900 se numesc Sica, iar 528, Vasila.

Dintre bărbaţi, 478.715 se numesc Vasile circa 20.000, Vasilică, iar alţi peste 1.100 au numele Silică, Sile, Vasi sau Sică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri