Anchetatorii caută de două zile arma furată de la un militar din Constanța și 30 de cartușe. Peste 90 de filtre în cinci județe

Data actualizării: Data publicării:
mitraliera
FOTO: Profimedia Images

Peste 90 de filtre au fost instituite în cinci județe în cele peste 40 de ore de când arma unui militar din Constanța, dar și 30 de cartușe sunt de negăsit. Tot de atunci este căutat și bărbatul mascat, care le-ar fi furat, sâmbătă seara, direct dintr-o unitate militară din Mamaia Sat.

Astfel, în Constanța și patru județe învecinate au fost instituite 93 de filtre, peste 300 de agenți fiind în teren.

În cauză au fost deschise două dosare penale, unul la Parchetul Militar și al doilea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Anchetatorii iau în calcul ca bărbatul căruia i-a fost luată arma să fie supus unei expertize cu detectorul de minciuni.

În cadrul anchetei, sunt analizate mai multe imagini de pe camerele de supraveghere din zonă.

Ministerul Apărării a informat că o persoană care purta cagulă și avea o armă albă a furat o mitralieră și un încărcător cu 30 de cartușe de la o unitate militară din Mamaia sat. Hoțul l-a atacat pe militarul aflat la pază, i-a luat arma, apoi a sărit gardul unității.

Incidentul a avut loc la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat, sâmbătă seara.

Militarul a încercat să se lupte cu hoțul, dar acesta i-a furat arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe. Bărbatul a reușit să fugă sărind gardul unității militare, potrivit sursei citate.

Comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, potrivit comunicatului.

MApN a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Daddy Yankee își acuză fosta soție că a retras 80 de milioane de dolari fără acordul lui. Rapperul a divorțat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei