Anchetă a Poliţiei, după o bătaie între un agent de pază şi o femeie

Data publicării:
masina de politie
Anchetă a Poliţiei, după o bătaie între un agent de pază şi o femeie.

Poliţiştii din judeţul Mureş au deschis o anchetă, după o altercaţie care a avut loc între o femeie şi un agent de pază. În conflict au fost implicaţi ulterior fiul femeii şi partenerul acesteia.

„La data de 14 decembrie 2023, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Band au fost sesizaţi de către o femeie, de 51 de ani, din Band, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un imobil din localitate, ar fi fost agresată de un agent de pază”, a transmis, joi, IPJ Mureş.

Sursa citată a precizat că, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, pe fondul unui conflict spontan, ar fi avut loc o altercaţie între agentul de pază şi femeia respectivă, fiind implicaţi ulterior şi partenerul şi fiul acesteia.

„Atât reprezentanţii firmei de pază, cât şi persoanele implicate în conflict au depus plângere pentru lovire sau alte violenţe. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale”, a mai transmis sursa citată de News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri