ANAF, amendată pentru „lista rușinii”

Data publicării:
anaf

Comunicatul ANSPDCP:

Începând cu data de 17 mai 2016, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a dispus efectuarea unei investigaţii din oficiu la Agenția Națională de Administrare Fiscală – A.N.A.F., ca urmare a publicării în 16 mai 2016, pe Internet, a listei cu 187.230 contribuabili - persoane fizice cu restanțe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016.

În urma finalizării controlului, la data de 23 mai 2016, Autoritatea națională de supraveghere a constatat săvârşirea următoarelor fapte:

1. ”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 4 alin. (1) li. a) și d) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, a prelucrat și publicat pe alt site de Internet, decât pe propria pagină de Internet, contrar prevederilor Codului de procedură fiscală și Ordinului A.N.A.F. nr. 558/2016, cu modificările ulterioare, o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă;

2. ”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 12 alin. (1) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, nu a asigurat informare completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor.

Pentru faptele constatate, au fost aplicate următoarele sancţiuni:
1. Amendă în cuantum de 11.000  lei, în baza art. 32, raportat la art. 4 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 8 din O.G. nr. 2/2001;
2. Amendă în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 12 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 8 din O.G. nr. 2/2001;

În consecinţă, Autoritatea naţională de supraveghere a sancţionat Agenția Națională de Administrare Fiscală cu amendă contravenţională în cuantum total de 16.000 RON, pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 677/2001.”

Ministru: Lista, publicată în baza articolului 162 din Codul Fiscal

Zilele trecute, ministrul Finanțelor declara că ANAF a publicat lista cu persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei la stat în baza articolului 162 din Codul Fiscal.

„Publicarea acestor date s-a făcut în baza articolului 162 din Codul fiscal. Este un Cod fiscal intens dezbătut. ANAF nu a făcut decât să aplice prevederile Codului fiscal. În ceea ce privește datele eronate, am constatat două situații. Într-adevăr, sunt situații în care există ceva probleme la calitatea datelor, dar există și o altă situație în care noi am anunțat că vom publica datoriile existente la 1 mai 2016. Faptul că între momentul 1 mai și 15 mai, când au fost efectiv publicate, unii dintre datornici, unii dintre contribuabili au mai plătit, nu poate să se reflecte în datele publicate la 15 mai. (... ) Avem o perioadă de procesare", a subliniat Anca Dragu.

După publicarea „listei rușinii”, Autoritatea pentru Protecţia Datelor s-a autosesizat și a verificat dacă Fiscul a respectat legea privind protecţia datelor personale atunci când a publicat lista datornicilor. Așadar, instituția a amendat astăzi ANAF cu 16.000 de lei.

Lista ANAF cuprinde 187.000 de nume, fiecare persoană apărând cu nume, iniţiala tatălui, prenume şi localitatea de domiciliu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...