Amplasamentul și finisajele cresc prețul casei

Data publicării:
apartament mfax-3

Distanța față de centrul orașului și apropierea de mijloacele de transport în comun au cel mai mare impact în prețul unei locuințe.

„Avem zone lângă periferie, care sunt la 200-300 de metri de metrou, unde prețurile sunt până în 850 de euro pe mp și avem și zone semicentrale, gen Mihai Bravu sau Dristor, unde prețurile ajung la 1000 euro mp”, explică Florin Stancu, consilier imobiliar.

Tot în cazul locuinţelor de la periferie, dar care sunt şi mai departe de mijloacele de transport în comun, preţurile sunt şi mai mici, de până la 650 de euro pentru un metru pătrat. Dezvoltatorii imobiliari spun că prețul caselor este influențat foarte mult și de calitatea finisajelor.

Un cost în plus îl reprezintă racordarea locuinţelor la utilităţi. „Este total incomod să te trezești că nu are cine să îți deszăpezească iarna în jurul blocului sau locuinței pe care tocmai ai cumpărat-o și să stai 2-3 luni cu noroi în bloc sau la casă”, spune Răzvan Muntean, directorul unui portal imobiliar.

La nivel naţional, preţul mediu cerut pentru o locuință este acum de 935 de euro pentru metrul pătrat, adică la jumătate față de 2008, când un metru pătrat se vindea cu peste 2.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul care a dispărut de pe harta României. Cu o istorie bogată și o populație însemnată, acum regiunea...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”