„Avem destul timp să găsim o soluţie s-o prindem în această strategie. Dacă nu, făceţi-o.. Noi, sindicatele avem calea noastră, dumneavoastră ca vânzători aveţi calea dumneavoastră", a spus Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă.
Acesta este avertismentul dat de sindicate sefilor CFR Marfa, după ce au aflat că aproape 3.000 dintre cei 9.100 de angajaţi ar putea să-şi piardă locul de muncă odată cu privatizarea companiei. Strategia de vânzare a CFR Marfă nu conține clauze care să îi protejeze, susțin sindicatele.
„Dacă vrem să mai disponibilizăm, ar trebui ca cei care s-au angajat în ultimele şase luni să plece din sistem. Pentru că s-au angajat numai pe funcţii din astea, de la şef de oficiu în sus, până la directori, din afară de CFR, care nu au nimic în comun cu CFR-ul. Numai pe criterii politice!", a spus Marian Iepure, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mişcare-Comercial.
Autorităţile spun însă că momentan o astfel de măsură nu a fost discutată.
„Nu am luat în analiză disponibilizări în perioada viitoare", a subliniat Doina Filipescu, director general CFR Marfă.
„Nu trebuie uitat că în următoarea perioadă va veni un management privat la CFR Marfă. Nu ştim ce plan o să aibă managementul privat. Cât timp rămâne în schimb doamna director, nu se vor face disponibilizări", a spus Cristian Ghibu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Însă, liderii de sindicat nu vor să se facă disponibilizări nici înainte și nici după privatizare.
Conform acordului cu Fondul Monetar Internaţional, până la 20 iunie CFR Marfă trebuie să fie privatizată. Compania are 39.000 de vagoane, 900 de locomotive și deţine 60 % din piaţa transporturilor de marfă pe calea ferata din România. Cu toate acestea, compania avea anul trecut datorii de 1,8 miliarde de lei.