Domnia sa a comentat intenţia statului român de deschidere politică către ţări precum: Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan, deschidere ce va aduce după sine oportunităţi pentru companiile române: „Este o abordare foarte înţeleaptă de către statul român. Cred că în relaţiile dintre noi, adică dintre România şi Kazahstan, discuţiile la cel mai înalt nivel sunt foarte importante, pentru că servesc interesele ambelor ţări. Proiectăm o vizită la nivel înalt în România în 2013 care sper că va fi o piatră de hotar în relaţiile noastre, mai ales pe planul cooperării economice.”
În ce priveşte investiţiile kazahe în România, domnia sa crede că România va fi printre priorităţile guvernului său, în materie de investiţii în străinătate: „Rompetrol este deţinut de compania naţională kazahă KazMunaiGas, este cea mai mare şi până acum singura investiţie kazahă în străinătate. Guvernul analizează posibilitatea altor investiţii în străinătate, şi cred că România va fi pe lista priorităţilor.”
Interviu exclusiv cu senior vice-preşedintele grupului Rompetrol
O a doua exclusivitate din această săptămână la Paşaport diplomatic este un interviu cu senior vice-preşedintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, care explică ce planuri are compania pentru obţinerea profitului în acest an.
Istoria unei ţări asiatice (a noua din lume ca suprafaţă, mai mare decât toată Europa occidentală), pornind de la triburile nomade, trecând prin perioada stalinistă, cu milioanele de oameni deportaţi în Siberia şi până la independenţa obţinută în 1991, cu tot ceea ce a urmat apoi în plan economic, despre bogăţiile sale naturale şi umane - o imagine completă creionată cu ajutorul ambasadorului său la Bucureşti dar şi al soţiei sale, sâmbătă, ora 18.30, în prima ediţie din acest an a „Paşaportului diplomatic”, la Digi24.