Ambasada SUA critică ordonanţa traseismului aleşilor locali: "Suntem îngrijoraţi"

Data publicării:
ambasada sua crop

 

„Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate”, se arată într-un comunicat transmis de Ambasada SUA. 

Guvernul ar putea discuta în şedinţa de astăzi acest proiect de ordonanţă.

În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, isi pot exprima în scris opțiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleșii locali respectivi să-și piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.

În prezent, la nivelul legislației aplicabile administrației publice locale sunt evidențiate o serie de disfuncționalități care generează dificultăți în funcționarea eficientă a autorităților publice de la nivel local”, se arată în textul proiectului de ordonanţă de urgenţă.

„Actuala legislație nu oferă în mod clar și acoperitor premisele pentru eficientizarea actului administrativ, nerăspunzând astfel în mod real tuturor provocărilor majore și dificultăților cu care se confruntă autoritățile publice locale.

Astfel, în vederea remedierii acestei sincope de sincronizare între nevoile reale ale administrației publice locale și prevederile legale incidente se impune adaptarea acestora din urmă la exigențele contextului socio-politic.

Tinând cont de faptul că autoritățile administrației publice locale întâmpină greutăți în constituirea majorităților care să asigure stabilitate politică urmare a reorganizării unor partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, după caz, se impune armonizarea legislației specifice acestor categorii de aleși.

Întrucât aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Textul actului normativ - iniţiativă a lui Liviu Dragnea- se referă la primari, la consilieri locali, consilieri judeţeni şi preşedinţi ai consiliilor judeţene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...