Alexandru Arşinel, internat din nou în spital

Data publicării:
alexandru arsinel
Alexandru Arşinel şi soţia sa, internaţi după ce au fost diagnosticați cu Covid-19. Foto: Captură video Digi24

Alexandru Arşinel a ajuns la Institutul de Urologie din Cluj-Napoca, în jurul prânzului. În urmă cu o zece zile, atunci când a fost externat, era binedispus, însă acum suferinţa îi era vizibilă. Probabil de aceea a şi refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii.

Potrivit medicilor, atenţia manifestată în ultima perioadă pentru cazul său i-ar fi putut afecta starea de sănătate.

„Stresul afectează în mod direct evoluția transplantului. Sunt lucrări citate multiple de autori care arată că stresul scade imunitatea. Scăderea imunității duce la creșterea toxicității medicației imuno-supresive și se pot produce, mai ales la 74 de ani, diverse leziuni concomitente, unele grave”, a spsu Mihai Lucan, şeful Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj.

În următoarele zile, actorul va fi consultat de medicii care, la sfârşitul lunii trecute, i-au transplantat un rinichi.

„Fac consulturi interdisciplinare foarte extinse, inclusiv cu doctori din străinatate, adică cu colegii mei cu care colaborez din Italia și din Austria, care probabil că o să îl consulte”, a adăugat Mihai Lucan.

La sfârşitul lunii august, Alexandru Arşinel a primit un rinichi nou, în urma unei intervenţii chirurgicale la care au participat şapte medici. Imediat după operaţie, au apărut voci care au susţinut ca medicii Institutului de Transplant din Cluj-Napoca l-au tratat preferenţial pe actor, în detrimentul altor pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare de mai mult timp.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...