Afacere controversată a coordonatorului SMURD din Iași

Data publicării:
diana cimpoiesu smurd iasi

Diana Cimpoeșu și-a făcut un serviciu privat pentru asistență medicală de urgență, iar primul contract l-a semnat chiar cu o instituție a statului. Odată ce informaţiile au apărut public, şefa SMURD a închis firma şi a reziliat contractul.

Diana Cimpoeşu este profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din capitala Moldovei, şef de secţie la Spitalul Sfântul Spiridon, iar din 2005 coordonează activitatea SMURD Iaşi. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, din 26 iulie 2016, medicul a intrat în lumea afacerilor. A înfiinţat o firmă cu profil medical.

Firma Urgprof SRL avea acelaşi obiect de activitate cu cel al serviciului pe care Diana Cimpoeşu îl conduce în sistemul de stat. Sediul firmei era chiar acasă la coordonatorul SMURD Iaşi.

La doar trei săptămâni de la înfiinţare, firma Dianei Cimpoeşu a câştigat un contract cu Aeroportul Internaţional Iaşi. Şeful SMURD a primit acest contract prin încredinţare directă şi urma să presteze 2028 de ore de servicii medicale.

Prin contract, firma Dianei Cimpoeşu se angaja să ofere asistenţă medicală de urgenţă la Aeroport pe timpul nopţii şi în zilele de weekend. Pentru fiecare oră trebuia să încaseze 65 de lei, iar asta ar fi însemnat un câştig de 132.000 de lei, până la sfârşitul anului.

După primele articole din presă, coordonatorul SMURD Iaşi a reziliat contractul cu Aeroportul şi a închis societatea

Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi: „La acest moment nu am nicio activitate privată. (Dar ați avut?) Două săptămâni am avut însă nu a desfășurat nicio activitate. Nu a desfășurat nicio activitate, nu a avut niciun fel de încasare.”

Potrivit ultimei declarații de avere, Diana Cimpoeșu a avut în 2015 venituri de aproape 200.000 de lei.

Veniturile șefului SMURD Iași:

1 - Prodecan la UMF Iași - 100.395 lei

2- Medic șef secție la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon"- 83.459 lei

3 - Formator la Școala Nașională de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București - 7662 lei

4- Medic la o Clinică privată de oftalmologie - 6495 lei

5 - Medic la Antibiotice SA - 267 lei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...