Adrian Năstase, dat afară de la Universitate

Data publicării:
Adrian Nastase iunie 2012 resizedbun -Mediafax Foto-Andreea Alexandru-3

Adrian Năstase a fost profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universității București timp de 23 de ani, însă cariera sa universitară înseamnă mai bine de trei decenii la mai multe catedre din țară și străinătate.

Cu toate acestea, conducerea Universității București i-a reziliat contractul de muncă imediat ce acesta a fost condamnat definitiv pentru corupție. Tot conducerea Universității susține că un condamnat definitiv nu poate să fie profesor universitar conform legislației muncii din România.

Pe pagina de internet, acesta încă apare cu titulatura de profesor al Facultății de Drept. Tot Adrian Năstase s-a autosuspendat din Baroul București, unde activa ca avocat, însă conducerea Baroului susține că nu-l poate exclude pe Adrian Năstase tocmai pentru că acesta s-a autosuspendat. Decizia de a nu-l exclude pe Năstase poate fi contestată la Uniunea Națională a Barourilor din România, însă surse din instituție spun că nu există această intenție.

Adrian Năstase a fost acuzat de strângere ilegală de fonduri pentru campania electorală din 2004 în dosarul Trofeul Calităţii. Condamnarea definitivă a fost dată în iunie 2012. Fostul premier a executat nouă luni luni de închisoare şi a fost eliberat condiţionat în martie anul acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...