Programul Shooting Stars e un premiu de recunoaștere a talentului, în care sunt selecționați cei mai buni 10 actori tineri europeni. „Am avut niște întâlniri și trebuie să vină proiectele. Ține de noroc, de ce se filmeaza anul acesta, cine are nevoie de tine”, a explicat Ada Condeescu.
Actrița spune că este un om foarte ambițios și o luptătoare și este decisă să treacă proba grea a așteptării.
„Numai la noi oamenii nu au agent, nu au acces la celelalte case de film din străinatate”, s-a plâns Ada Condeescu.
Ea a povestit că a ajuns să joace printr-un noroc în primul său film. Era la școală și a venit un director de casting. „Am făcut câteva poze, era un shooting pe holul facultății. După vreo lună m-au sunat de la agenție și am dat prima probă și apoi a urmat o pauză de două luni și apoi lungul șir de probe. Cel mai bine a fost la ultima probă, care a fost și decisivă. Cu două săptămâni înainte de filmare s-au hotărât să ma ia în echipă. Spre final, mă gândeam că nici nu știu ce vor. Ei voiau să scoată scânteia din mine”, a relatat actrița. Ea a recunoscut că a avut emoții de fiecare dată când a dat probe, uneori aceste emoții au încurcat-o, dar de cele mai multe ori au ajutat-o.
Întrebată alături de cine ar vrea să joace, actrița a dezvăluit din planurile ei de viitor: „Acum aș vrea să ajung în Europa, să o iau ușor și abia apoi peste ocean, după ce mai acumulez”.