Accidentul din Muntenegru. Trei răniți, în continuare în stare foarte gravă

Data publicării:
raniti mn

Două dintre cele 11 persoane internate la Spitalul Universitar sunt încă în stare critică, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor lor de supravieţuire. Doctorii au însă şi veşti bune: doi dintre răniți ar putea să fie externaţi în cursul zilei de mâine.

„Doi din terapie, dintre cei șase, sunt în stare critică, pronostic rezervat, ceilalţi patru, în stare bună, ceilalţi cinci cu pronostic favorabil. Probabil or să înceapă externările cu ziua de mâine. O să se hotărască în funcție de rezultatele de azi, unul, doi, începând de mâine”, spune Leonard Grecescu, de la Spitalul Universitar.

Cel mai grav caz este cel al şoferului autocarului, care este internat la Spitalul Floreasca. Bărbatul este în comă, cu multiple traumatisme craniene.

„Șase dintre ei sunt la terapie intensivă, sunt în stare gravă, stabilă, unul dintre ei în stare foarte gravă, evoluţia e corespunzatoare severității leziunilor. Doi pacienti sunt internati în salonul post-operator, în clinica de chirurgie, sunt echilibrați, funcțiile vitale sunt în parametrii normali, alte două persoane, în sectie de ortopedie, una dintre ele cu evoluție post-operatorie favorabilă, celaltă fiind programată pentru tratamentul chirurgical pe data de 29”, a explicat Raluca Moldoveanu, medic la Spitalul Floreasca.

În grija medicilor de la Elias au rămas trei femei rănite în accident. Una dintre ele este la terapie intensivă. Celelalte două nu au însă răni grave și ar putea fi externate: „Sunt externabile două, am rămâne cu cea de la terapie intensivă, dar e nevoie de consiliere psihologică și poate să dureze. Acum resimt toată acea dramă, scurtul moment care le-a dezechilibrat viața, fiecare povestește momentul acela pe care nu a avut timp să-l analizeze, cum s-ar fi putut produce acel accident”, spune Raluca Moldoveanu.

Ceva mai bine se simt şi cele patru femei internate la Bagdasar Arseni.

Starea generală este bună, la noi nu este niciuna în stare critică, nicio pacientă în stare critică, nu au avut nevoie de intubare sau de mijloace de terapie intensivă.

Consiliere psihologică post-traumă

În toate cele patru spitale din Capitală în care sunt trataţi răniţii din Muntenegru, pacienţii care pot comunica primesc şi consiliere psihologică.

Invitat în platou în direct la Digi24, psihologul Adrian Socol a detaliat activitatea colegilor săi care asigură consiliere și sprijin psihologic celor care au supraviețuit acestui accident.

La Spitalul Elias funcţionează o echipă de urgenţă compusă din psihologi: Iliuţă Cătălina, Long Vistiana şi Pârlog Diana (coordonator). La Spitalul Bagdasar-Arseni, echipa este compusă din psihologi: Adrian Socol (coordinator), Dincă Alice, Morar Alina, Tănase Ioana şi Claudia Tănase (Popescu). La Spitalul Floreasca funcţioneaza o echipă compusă din psihologi: Dr. Diaconu Gabriel (coordonator), Groşosiu Sabina şi Moagă Ana-Maria.

Citiţi şi

EXCLUSIV. Medic din Muntenegru: L-am sunat pe Mitropolitul nostru să se roage pentru români

Un bărbat care a murit în accidentul din Muntenegru a vrut să renunțe la vacanță și a oferit biletele gratuit

Povestea accidentului, prin ochii jurnaliștilor muntenegreni care au ajuns la locul tragediei

ZBOR PENTRU VIAŢĂ. Primele imagini din aeronavele care au transportat răniţii din Muntenegru

EXCLUSIV. Accidentul din Muntenegru. Varianta vitezei excesive, demontată de constructorul drumului

Accidentul din Muntenegru. A fost găsită „cutia neagră” a autocarului

EXCLUSIV. Primul salvator de la accidentul din Muntenegru: Cu o mână am scos răniții, cu o mână urcam pe frânghie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei