Un accident rutier grav s-a produs, duminică seară, pe DN 2B, la ieşire din localitatea Lacu-Sărat, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În urma impactului, două persoane au murit, şase fiind rănite.
Conform IPJ Brăila, accidentul a avut loc duminică, la ora 19:55, pe DN 2B.
În urma evenimentului a rezultat decesul unui tânăr de 24 de ani din localitatea Silistraru şi a unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Brăila.
De asemenea, în urma vătămărilor suferite, şase pasageri din cele două vehicule au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, între care o victimă care a fost descarcerată și resuscitată.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
La faţa locului au intervenit echipaje de urgenţă din cadrul ISU, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o unitate de descarcerare, precum şi patru ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean .
După evenimentul rutier, traficul a fost blocat în totalitate.
Editor : Liviu Cojan