Accident grav cu zece mașini implicate în Capitală. Circulația în zonă este parțial blocată

Data actualizării: Data publicării:
accident Grivitei 251119 (2)

Unei persoane i s-a făcut rău, luni, în timp ce conducea mașina pe Calea Griviței - Bulevardul Ion Mihalache, provocând un carambol în care au fost implicate 10 mașini, potrivit Brigăzii Rutiere. Mai mulți oameni primesc îngrijiri la locul accidentului.

Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs pe Calea Griviței - Bulevardul Ion Mihalache, după ce unei persoane i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu mașina.

Acesta a provocat un carambol, în care au fost implicate 10 autoturisme.

La ora transmiterii acestei știri, se acordă îngrijiri medicale, iar paramedicii vor stabili daca vor fi persoane transportate la spital.

Primele informații arată că accidentul a fost provocat de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, căruia i s-a făcut rău în timp ce conducea mașina. Acesta a fost transportat la Spitalul Elias.

Pentru efectuarea cercetării la fața locului au fost aplicate restricții pe benzile 2 și 3 către Gara de Nord.

 

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri