La ora 15: 45 de minute, avionul a dispărut de pe radarele aviaţiei. De 20 minute Adrian Iovan încerca să dejivreze avionul acoperit de gheaţă. A coborât sub altitudinea de 1000 de metri şi din acel moment controlorii de zbor de la Cluj-Napoca nu l-au mai văzut pe monitoare .
A fost unul dintre motivele pentru care autorităţile nu au putut repera locul tragediei. Specialiştii spun că semnalul transmis de avion nu este recepţionat dacă aeronava zboară atât de jos.
„Informaţiile electromagnetice, undele radio nu pot să aibă un efect. Pentru că se lovesc de relief, sunt distorsionate şi difuzate în alte părţi. De aceea şi stabilirea locului aeronavei s-a făcut cu dificultate şi cu aproximaţie, cu o anumită toleranţă şi a trebuit nu un loc, ci un perimetru”, a precizat expertul în aviație Sorin Stoicescu.
În astfel de cazuri, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ar fi trebuit să intre în acţiune şi să ofere salvatorilor coordonatele locului unde a căzut avionul.
Specialiştii folosesc releele care retransmit semnalul de telefonie GSM pentru a repera zona din care este făcut apelul de urgenţă. Metoda se numeşte triangulație, dar în cazul tragediei din Apuseni, operaţiunea nu a putut fi făcută.
În zonele izolate, celulele de telefonie sunt la distanţă foarte mare, iar datele oferite de ele nu au fost exacte. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale spune că a identificat locul, dar cu marjă mare de eroare.
Membrii unui club de off-road, care s-au oferit să plece în căutarea victimelor, spun că au fost puşi pe drumuri inutil. „Cred că era o zonă de mai mult de 100 de kilometri pătraţi. Mult mai mult”, spune unul dintre salvatori, Marius Pop.
Potrivit specialiştilor în comunicaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale avea şi altă posibilitate să detecteze semnalul GSM emis de telefoanele medicilor şi piloţilor. Radare instalate pe masini de teren. Aparatura nu au fost folosită însă.
STS are o explicaţie greu de înţeles. Nu a avut timp să trimită maşinile care i-ar fi găsit pe supravieţuitori cu o precizie de câteva zeci de metri. Deşi victimele au aşteptat salvarea şapte ore.
Şeful medicilor plecaţi să pregătească un transplant sunt revoltaţi. „Problema e cum localizăm un accident in ţara asta. Deci 8 ore, 7 ore nu au putut să localizeze locul accidentului. Dacă ajungeau echipele de intervenţie acolo cu 2 ore mai devreme, probabil că oamenii trăiau”, a declarat Victor Zota, coordonator la Agenția Națională de Transplant.
Şi poliţia ar fi putut să reducă cu mult timpul de găsire al avionului. Direcția de Operațiuni Speciale are un sistem performant prin care poate să detecteze cu precizie de câţiva centimetri poziţia unei persoane. Echipamentul poate detecta semnalele emise de telefonul mobil chiar dacă bateria este descărcată sau aparatul nu are cartelă SIM.
Nici acest sistem nu a fost utilizat, pe motiv că poate fi folosit doar în anchete penale, cu autorizarea judecătorului.
Experţii în telecomunicaţii spun că zona în care erau răniţii putea fi identificată cu o precizie chiar de 250 de metri. Reţelele de telefonie mobilă au dotările necesare pentru a face asemenea localizări. Serviciul nu este folosit însă în România, pentru că presupune un spaţiu foarte mare de stocare a informaţiilor, iar statul nu a fost dispus să îşi asume costurile.