ACCIDENT AVIATIC. Salvamont Cluj: Ne asumăm o parte din vină

Data publicării:
Primele imagini de dupa accident de avion Belis Cluj - digi24 1

„Consider că Salvamontul s-ar fi putut implica mai bine. Noi ne asumăm o parte din vină, în sensul că n-am reuşit, în mulţi ani de când funcţionăm, să ne impunem ca un colaborator viabil şi important de luat în seamă în astfel de acţiuni. Noi am fost alarmaţi ultimii”, a explicat Gheorghe Frățilă, sef serviciu Salvamont Salvaspeo Cluj.

„Salvamontul nu apare pe indexul de alarmare de la 112. Deci dacă se întâmplă un accident pe munte, se rătăceşte cineva, noi aflăm ultimii. Nu suntem parte a celulei de criză”, a subliniat el.

Pe de altă parte, salvamontiştii susţin că medicul Radu Zamfir nu a ştiut nicio clipă coordonatele exacte ale locului unde a aterizat forţat avionul pilotat de Adrian Iovan.

„Am spus: domnu doctor, puteţi să îmi comunicaţi datele GPS pentru a putea să facem o hartă. Am întrebat ce telefon? smartphone este? este. Un Google maps, Android este? este, dar, atenţie şi mi-a zis: nu ştiu coordonatele să citesc”, spune Codrin Roman, de la Salvamont Cluj.

Echipa Salvamont Cluj a reuşit, totuşi, să ajungă în apropiere de locul unde se aflau persoanele de la bordul avionului, însă cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă le-ar fi transmis că nu au nevoie de ajutor.

Salvamontiştii din Alba confirmă că au primit acelaşi răspuns şi spun că nu este normal să fie trimişi acasă.

"Noi aveam o targă specială care costă 2.000 de euro, iar răniţii au fost transportaţi cu păturile de către pădurari şi jandarmi", acuză Sorin Popa, membru Salvamont Alba.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri