Accesul turiștilor cu bagaje, interzis la Lacul Sfânta Ana. Cum motivează decizia autoritățile locale

Data actualizării: Data publicării:
oameni la picnic la lacul sfanta ana
Accesul turiştilor cu bagaje a fost interzis la Lacul Sfânta Ana. Foto: Profimedia

Accesul turiştilor cu bagaje a fost interzis la Lacul Sfânta Ana, pentru descurajarea celor care fac picnic în pădure şi lasă în urmă resturi de mâncare, în acest fel atrăgând urşii în zonă şi punând în pericol vizitatorii.

Decizia a fost luată după ce, sâmbătă, un grup de turişti a lăsat lângă un copac mai multe bucăţi de pepene, care au atras imediat o ursoaică şi puiul ei. Animalele au fost îndepărtate în ultimul moment de cei care administrează aria naturală, înainte să reprezinte un pericol pentru vizitatori.

Directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana, Dósa Elek Levente, a declarat pentru Agerpres că bucăţile de pepene au fost lăsate acolo cu bună-ştiinţă, nu din neglijenţă, şi a atras din nou atenţia asupra acestui comportament.

„Ştim foarte bine că hrănirea urşilor reprezintă o problemă imensă atât pentru urs, cât şi pentru siguranţa omului şi pentru a evita aceste două situaţii, deci să avem urs care se habituează, care se hrăneşte şi începe să caute mâncare de origine umană şi pentru a proteja vizitatorii de la Sfânta Ana, am luat decizia ca să nu mai permitem nici măcar situaţiile acestea de a se duce cu bagaje mari în apropierea lacului. Deci, avem o zonă desemnată pentru picnic unde se permite şi aprinderea focului, dacă e nevoie. Jos, la lac, dacă ai venit cu un sandviş, dacă serveşti un kurtoskalak nu-i o problemă, dar să vii cu bagaje, să te întinzi la picnic, să stai acolo cu orele... Există riscul, una la mână, dacă respectivii sunt inconştienţi, vor pune mâncare pentru urs, din milă sau din alte motive, ca să facă o fotografie senzaţională, există posibilitatea să se expună riscului şi după aceea să expună mii de vizitatori la acelaşi risc. Deci sunt foarte supărat, în esenţă consider că este tentativă de omor, din inconştienţă", a afirmat Dósa Elek Levente.

El a precizat că nu va fi verificat fiecare turist care poartă un rucsac, ci doar cei cu bagaje voluminoase.

„Vreau să subliniez că nu e vorba că acum ne apucăm să verificăm fiecare rucsac sau fiecare gentuţă a turistului. Ideea e că cei pe care îi vedem că vin pregătiţi cu extrem de multă hrană, pe aceia îi vom întoarce şi vom ruga să lase bagajele la maşină. Dacă vine turistul peste munte cu rucsacul la el, nu o să vină nimeni să îl verifice la bagaj, dacă are un sandviş sau nu. Ideea e ca, pe cât posibil, să minimizăm riscul ca cineva, din inconştienţă, să lase mâncarea”, a spus Dósa Elek Levente.

Decizia a fost anunţată şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei Pro Sfânta Ana şi a lui Dósa Elek Levente, unde au fost postate şi fotografii cu bucăţile de pepene lăsate de turişti.

Dósa Elek Levente a punctat faptul că ursul nu este un animal neajutorat, el îşi poate purta singur de grijă şi nu are nevoie de mila turistului, dar fiind foarte inteligent şi oportunist caută să ajungă la hrană mai uşor, cu un consum de energie mai mic.

„Logica e simplă: cu cât mai puţină energie investită în procurarea hranei, cu atât mai mult multă energie economisită pentru a se pregăti pentru iarna care urmează”, a explicat directorul Asociaţiei Pro Sfânta Ana.

Hrănirea urşilor este extrem de periculoasă atât pentru oameni, întrucât oricând poate exista riscul unui atac, cât şi pentru urşi, care, după ce se obişnuiesc cu hrana oferită de oameni, ajung să se apropie de localităţi şi, în final, unii dintre ei să fie împuşcaţi.

„Urşii, oricât de blânzi ar părea, vor rămâne prădători de vârf, cu instinctele respective. Ei sunt omnivori, dar au instinctul de carnivor adânc în ei. Dacă situaţia o cere, se vor apăra sau, dacă se simt ameninţaţi, vor ataca, deci, există riscul acesta în interacţiunea om-urs. Iar în momentul în care avem un urs habituat, care s-a obişnuit mult prea mult cu prezenţa omului, nu încearcă să ne mai evite, se creează situaţia unor accidente majore. (...) Dar există şi un alt risc: în momentul în care se va termina sezonul de vară, ursul care s-a obişnuit cu mâncare de origine umană, nu a mai păscut, nu a mai căutat hrană în natură, există riscul foarte mare ca să meargă în localităţi, pentru că acolo va găsi exact aceeaşi hrană pe care a primit-o sus pe munte milogindu-se sau, dacă mă refer la Sfânta Ana, hrana pusă de către picnicari. Va merge la Băile Tuşnad, la Turia, la Bixad, la Lăzăreşti şi, după aceea, ne trezim cu situaţii că intră în gospodării, merge la tomberoane (...). După care, ce se întâmplă cu ursul respectiv? Ori va fi relocat, în varianta mai bună, ori va fi împuşcat. Dacă e s-o consider aşa, şi asta e o tentativă de omor, tentativă de omor la viaţa ursului. Dar eu, în primul rând, mă uit prin prin prisma siguranţei vizitatorului de la Sfânta Ana”, a subliniat Dósa Elek Levente.

El a mai spus că, din fericire, ursoaica şi puiul său nu au apucat să mănânce pepenele lăsat de turişti, zona fiind curăţată şi fiind folosit spray anti urs, pentru ca locul să nu mai miroase, întrucât "pepenele reprezintă un deliciu pentru urşi", dar a doua zi, cele două exemplare au venit din nou la locul respectiv, în speranţa că vor găsi ceva de mâncare.

Anul trecut, administraţia ariei naturale a luat decizia ca turiştii sau localnicii care sunt prinşi că hrănesc urşii aflaţi în zona Lacului Sfânta Ana sau pe drumul de acces să nu mai aibă voie să viziteze nici lacul şi nici Tinovul Mohoş.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...