A2, deschisă pe tronsonul București-Lehliu numai pentru autoturisme. Se circulă doar cu antemergător. Promisiunile CNADNR
Foto: Agerpres
ACTUALIZARE 15.30. Autostrada Soarelui a fost închisă ca măsură de precauţie, spune Florin Dascălu, coordonator deszăpezire CNADNR, iar un segment al acesteia rămâne în continuare sub acţiuni de deszăpezire. Probabil după trei ore se va deschide sensul de la Lehliu la Drajna.
De ce pe Autostrada Soarelui nu se poate circula?
Florin Dascălu, coordonator deszăpezire CNADNR: Nu se poate circula datorită viscolului care a fost, care a provocat depunerea de zăpadă pe tronsonul de la Lehliu până la Feteşti, zăpadă care este de 1 metru, 1 metru şi jumătate. Noi am deschis sectorul de autostradă de la Bucureşti la Lehliu de dimineaţă, de la ora 7.00.
De când nu mai viscoleşte pe Autostrada Soarelui?
Florin Dascălu: Pe la 12 noaptea încă viscolea.
Au trecut 15 ore de atunci?
De azi noapte. Începând cu ora 20.00, de sâmbătă, de când s-a decretat cod portocaliu, s-a acţionat tot timpul. În cele 10 judeţe de cod portocaliu, noi avem circa 686 de utilaje.
Dar după oprirea viscolului?
De atunci până acum s-a acţionat cu antiderapant, iar la ora 7 s-a redeschis.
Să vorbim despre segmentul care a fost închis.
În acest moment se acţionează cu 18 utilaje. În circa 3 ore vom deschide calea 1 Lehliu - Drajna, apoi calea 2 care se deschide în cursul acestei nopti de la Constanţa la Bucureşti.
Veţi deschide un sens abia peste 3 ore?
Zăpada e foarte mare. Aceste drumuri, inclusiv autostrada, au fost închise exclusiv datorită lipsei vizibilităţii. Poate înţelegeţi că închiderea drumurilor se face în conformitate cu ordinul 68/2012.
De ce după ce a trecut viscolul durează aşa de mult?
Este foarte multă zapada. Noi asigurăm legătura cu Constanţa de la Lehliu până la Drajna pe DN3 şi pe DN3 până la Feteşti. Avem asigurată legătura cu Constanţa pe DN2 de la Bucureşti la Urziceni şi în continuare.
După 15 ore de când s-a oprit viscolul, 18 utilaje sunt suficiente?
Atât ar fi trebuit şi normativul spune că se va acţiona după ce se întrerupe viscolul. Noi am acţionat şi în timpul viscolului.
Câte v-ar fi trebuit să daţi drumul mai devreme cu 6 ore?
Prevederile legale spun că se acţionează după încetarea viscolului.
Prevede legea când trebuie să deschideţi o autostradă?
În 24 de ore, la nivelul 1 de intervenţie în care se încadrează autostrada.
ACTUALIZARE 10.30. S-a deschis circulația pe Autostrada Soarelui, pe tronsonul dintre București și Lehliu, dar numai pentru autoturisme.
Polițiștii îi roagă pe șoferii care merg spre Constanța să intre pe autostradă de pe bulevardul Theodor Pallady. Acolo se formează coloane de aproximativ 100 de mașini care pleacă la semnalul polițiștilor către Lehliu. În acest moment nu este permis accesul mașinilor pe autostradă de pe șoseaua de centură.
Circulația pe autostradă este permisă doar până la Lehliu.
Drumuri redeschise:
DN41 Olteniţa – limita cu judeţul Giurgiu
DN2A Slobozia – Hârşova
DN2A, tronsonul Urziceni – Slobozia
DN21, tronsonul Călăraşi – Slobozia
Circulație rutieră întreruptă în această dimineață, 18 ianuarie, pe drumurile următoare:
DN23A Gologanu – Ciorăști (județul Vrancea);
DN11A Bârlad (județul Vaslui) – Podu Turcului (județul Bacău);
DN24A Murgeni – Berezeni – Huși (județul Vaslui);
DN26 Murgeni – Blăgești (județul Vaslui);
DN3 Lehliu (jud. Călărași) – Călărași (jud. Călărași) – Ostrov (jud. Constanța) – Băneasa (jud. Constanța);
DN41 Oltenița (județul Călărași) – limita cu județul Giurgiu;
DN22D Măcin – Cerna (județul Tulcea);
DN22F Horia – Nalbant (județul Tulcea);
DN22A Topolog (jud. Tulcea) – Hârșova (jud. Constanța);
DN22 pe tronsoanele Râmnicu Sărat (jud. Buzău) – Brăila (jud. Brăila) și Baia (jud. Tulcea) – Sibioara (jud. Constanța);
DN2B Buzău – Brăila;
DN2A Urziceni (jud. Ialomița) – Slobozia (jud. Ialomița) – Hârșova (jud. Constanța) – Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța);
DN21 Călărași (jud. Călărași) – Slobozia (jud. Ialomița) – Brăila;
DN21A Bărăganul (județul Brăila) - Țăndărei (județul Ialomița);
DN2 Buzău – Râmnicu Sărat (jud. Buzău);
DN2C Costești (jud. Buzău) – Grivița (jud. Ialomița);
DN23B Măicănești (jud. Vrancea) – Ciorăști (jud. Vrancea);
DN2N Bogza (jud. Vrancea) – Dumbrăveni (jud. Vrancea);
DN3A Lehliu-Gară (jud. Călărași) – Fetești (jud. Ialomița);
DN3B Fetești – intersecție cu DN2A;
DN24D Cuca (jud. Galați) – Tulucești (jud. Galați).
ACTUALIZARE 08:10. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că începând cu ora 07:00 a fost deschisă circulația rutieră pe Autostrada A2, București – Lehliu, pentru toate categoriile de vehicule.
La fața locului polițiștii întorc în continuare mașinile din drum.
Citiți și: Lista localităților care nu au energie electrică
ACTUALIZARE LUNI, 18 IANUARIE, ORA 6:00
Iată care era situația drumurilor blocate, la ora: 04.30, potrivit Infotrafic:
Circulaţia rutieră este întreruptă pe Autostrada A2, pe sectorul Bucureşti - Fetești.
Tronsoanele drumurilor naţionale unde nu se circulă:
- DN23A Gologanu – Ciorăști (județul Vrancea);
- DN11A Bârlad (județul Vaslui) – Podu Turcului (județul Bacău);
- DN24A Murgeni – Berezeni – Huși (județul Vaslui);
- DN26 Murgeni – Blăgești (județul Vaslui);
- DN3 Lehliu (jud. Călărași) – Călărași (jud. Călărași) – Ostrov (jud. Constanța) – Băneasa (jud. Constanța);
- DN41 Oltenița (județul Călărași) – limita cu județul Giurgiu;
- DN22D Măcin – Cerna (județul Tulcea);
- DN22F Horia – Nalbant (județul Tulcea);
- DN22A Topolog (jud. Tulcea) – Hârșova (jud. Constanța);
- DN22 pe tronsoanele Râmnicu Sărat (jud. Buzău) – Brăila (jud. Brăila) și Baia (jud. Tulcea) – Sibioara (jud. Constanța);
- DN2B Buzău – Brăila;
- DN2A Urziceni (jud. Ialomița) – Slobozia (jud. Ialomița) – Hârșova (jud. Constanța) – Mihail Kogălniceanu (jud. Constanța);
- DN21 Călărași (jud. Călărași) – Slobozia (jud. Ialomița) – Brăila;
- DN21A Bărăganul (județul Brăila) - Țăndărei (județul Ialomița);
- DN2 Buzău – Râmnicu Sărat (jud. Buzău);
- DN2C Costești (jud. Buzău) – Grivița (jud. Ialomița);
- DN23B Măicănești (jud. Vrancea) – Ciorăști (jud. Vrancea);
- DN2N Bogza (jud. Vrancea) – Dumbrăveni (jud. Vrancea);
- DN3A Lehliu-Gară (jud. Călărași) – Fetești (jud. Ialomița);
- DN3B Fetești – intersecție cu DN2A;
- DN24D Cuca (jud. Galați) – Tulucești (jud. Galați).
Din cauza căderilor de pietre de pe versanți, traficul rutier este întrerupt și pe DN57 Cozla – Șvinița, în județul Caraș-Severin.
Din pricina vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră.
Dacă întâmpinaţi probleme din cauza ninsorii, puteţi legătura cu noi pe secţiunea Digivox a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail (redacție@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteţi contacta telefonic sau ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Este important să ne scrieţi numele dumneavoastră şi locul de unde le transmiteţi.
Şi DigiFM vă stă la dispoziţie! Printr-un mesaj la 0774.600.600, daţi-le de veste colegilor de la DigiFM şi ţării întregi cum este vremea şi cum se circulă în zona în care vă ACTUALIZARE 23.01. Vizibilitatea pe drumul național DN 23A, între localitățile Gologanu și Ciorăști (județul Vrancea), este redusă. CNADNR SA, împreună cu Poliția Rutieră, pentru siguranța participanților la trafic, a dispus închiderea circulației pe acest sector de drum.
ACTUALIZARE 22:45 - În județul Vaslui, circulația este blocată pe următoarele drumuri: DN 11 A în zona Bârlad - Iveşti, DJ 244M Roşieşti - Vutcani, DJ 248A Rafaila, DJ 244I Măluşteni, DJ 284 Epureni - Arsura - Ghermăneşti, DJ 244A Ştuhuleţ - Rânceni, DJ 244C, DJ 243B Crâng - Ciocani, DJ 245C.
ACTUALIZARE 21:50 - S-a deschis circulația rutieră pentru toate categoriile de vehicule și pe DN 2, sectorul de drum cuprins între km 68+000 – km 104+900, Urziceni - Buzău și DN 2B, sectorul de drum cuprins între km 0+000 – km 3+800, Spătaru – Buzău.
ACTUALIZARE 20:15 - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că s-a deschis circulația pe sectorul de drum național DN 2, km 16+000 - km 57+000, între localitățile Afumați - Urziceni și pe sectorul de drum național DN 4, km 7+564 – km 60+350, între Centura București – Oltenița pentru toate categoriile de vehicule.
ACTUALIZARE 19.30. Drumuri inchise circulatiei – ora 19.00:
– A2 km 12 – 64
– A A2 (LEHLIU – FETESTI)
– DN 2 URZICENI (IL) – BUZAU (BZ)
– DN 2 (Afumati – Urziceni) 1
– DN 2 (Buzau – Rm Sarat (Lim. Jud. Vrancea))
– DN 21 BRAILA (BR)-SLOBOZIA (IL) viscol
– DN 21 (SLOBOZIA-DRAJNA)
– DN 21A (BARAGANU – SLOBOZIA)
– DN 22 RAMNICU SARAT (BZ)-BAILE (BZ)
– DN 22 (GRADISTEA – BRAILA)
– DN 22 (TULCEA- SIBIOARA)
– DN 22A (HARSOVA-SARAIU)
– DN 22A (TOPOLOG – HARSOVA)
– DN 23B (Maicanesti (VN) – Ciorasti (VN))
– DN 24D (Barlad – int. DN26-DN24D)
– DN 2A (HARSOVA – KOGALNICEANU)
– DN 2A (MALU – SLOBOZIA)
– DN 2B SPATARU (BZ)-BUZAU (BZ) i
– DN 2B (Buzau – lim. Jud. Braila (Vizireni))
– DN 2C COSTESTI (BZ)-PADINA (BZ)
– DN 2C (TOVARASIA – AMARA)
– DN 2N (Bogza (VN)-Caiata (VN)-Dumbraveni (VN))
– DN 3 (OSTROV – BANEASA)
– DN 3 (STEFANESTI – CHICIU)
– DN 3A (LEHLIU – FETESTI)
– DN 4 din cauza vizibilitatii zero
– DN 41
– DN 28 CHIRNOGI (CL)-CASCIOARELE (CL)
– DN 5A
– DN 5B GIURGIU (GR)-GHIMPATI (GR)
ACTUALIZARE 15:50. La ora 15:00 Bucureștiul nu arată foarte bine, având în vedere că în urmă cu o zi toți reprezentanții firmelor de deszăpezire au dat asigurări că vor fi pregătite și vor interveni. Nu putem spune nici că nu au intervenit, pentru că acum sunt aproximativ 400 de utilaje pe străzile din capitală, doar că vremea a fost cu adevărat neprietenoasă, ninge puternic și la această oră, iar reprezentanții firmelor de deszăpezire spuneau că prioritatea numărul unu este să elibereze arterele principale.
ACTUALIZARE 15:40. Zeci de mașini sunt blocate de câteva ore pe un drum la Drajna, în județul Călărași.
ACTUALIZARE 15:10. Aproximativ 10.000 de argeşeni din 10 localităţi au rămas fără energie electrică, din cauza copacilor prăbuşiţi peste liniile de tensiune. Echipele de intervenţie sunt pe teren pentru a remedia problemele.
ACTUALIZARE 12:50. Alte trei drumuri naționale au fost închise. Nu se mai circulă deloc între București și Constanța, după ce și DN3 a fost închis. Reporterul Digi24 aflat la Fundulea relatează că pe A2 nu a trecut niciun utilaj de deszăpezire în ultimele două ore, așa că va fi mai greu pentru utilaje să deszăpesească. Astfel, circulația s-ar putea relua mai târziu pe această autostradă.
Citiți și 40 de mașini sunt blocate de dimineață la Căldăruşanca, în Buzău
La această oră nu nu se circulă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale, dar angajații CNADNR intervin pentru a deszăpezi drumurile:
DN22A Izvorul Corbului (jud. Tulcea)– limita cu jud. Constanța;
DN22 Baia (jud. Tulcea) – limita cu județul Constanța;
DN2A Slobozia - Urziceni;
DN21 Slobozia – Călărași;
DN21A Țăndărei – Bărăganul;
DN2 Afumați – Urziceni – Buzău;
DN2C Costești (jud. Buzău) – Slobozia;
DN2B Spătaru – Buzău și Buzău – limita cu județul Brăila;
DN22 Râmnicu Sărat – Brăila;
DN5B Giurgiu – Ghimpați, în județul Giurgiu;
DN41 Oltenița (jud. Călărași) – Daia (jud. Giurgiu);
DN23B Măicănești – Ciorăști, în județul Vrancea;
DN2N Bogza – Dumbrăveni, în județul Vrancea;
DN3 Centura București – Călărași;
DN3A Fetești – Lehliu-Gară (jud. Călărași);
DN4 București – Oltenița.
ACTUALIZARE 12.38: Un microbuz este blocat de mai bine de opt ore pe Autostrada A2 la kilometrul 74. Utilajele de descarcerare care au ajuns la fața locului au rămas blocate la rândul lor.
ACTUALIZARE 12:25. Valentin Iordache, directorul de comunicare ale Aeroportului Otopeni, a declarat pentru Digi24 că două curse au fost anulate, către Moscova și Istanbul. „Pasagerii vor fi reprogramați pe aceeași companie pentru Istanbul sau pe altă companie dar tot cursă directă pentru Moscova, în cursul după-amiezii”, a spus Valentin Iordache.
ACTUALIZARE 12:20. Compania de Drumuri aduce mai multe utilaje de deszăpezire în zonele troienite. Maşinile vin din vestul ţării, acolo unde nu sunt probleme. Nouă utilaje în total vor ajunge pe drumurile din Oltenia, Moldova şi Dobrogea. În zonă vor fi în total 37 de maşini care vor ajuta şi la doblocarea Autostrăzii Soarelui.
ACTUALIZARE 12:00. Codul portocaliu se restrânge. Avertizarea va fi valabilă până la ora 18:00 și a fost retrogradată la cod galben pentru județele Prahova, Giurgiu și Ilfov. Meteorologii anunță rafale de peste 50 de kilometri la oră.
În continuare, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, Vrancea şi Galaţi va fi cod portocaliu. Temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului la rafală va depăşi 70...80 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m.
În a doua parte a zilei, în estul şi în centrul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va fi cod galben până la ora 18:00. Va continua să ningă moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea.
De asemenea, de astăzi de la ora 18:00 va intra în vigoare un al doilea cod galben. Avertizarea va fi valabilă până mâine la ora 18:00.
În intervalul menţionat în estul şi sud-estul ţării, ninsorile vor continua, dar vor fi în diminuare, însă vântul va mai prezenta intensificări cu viteze la rafală de 50...70 km/h, viscolind temporar ninsoarea şi spulberând zăpada depusă anterior.
În următoarele zile, scăderea de temperatură va continua şi va fi accentuată, astfel că vremea va deveni geroasă în cea mai mare parte a ţării.
ACTUALIZARE 11:10. Școlile din București și din Ilfov vor fi închise mâine. Poliția informează că au fost aplicate 13 amenzi.
„În ultimele 12 ore, 4.000 de poliţişti au acţionat pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo.
Astfel, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, atât administratorilor de drumuri, pentru neîntreținerea carosabilului, cât și conducătorilor auto, pentru nerespectarea regulilor de circulație în condiții de iarnă (lipsă anvelope de iarnă, neutilizarea dispozitivelor omologate antiderapante)”, informează Poliția Română.
Citiți și Lista localităților care nu au energie electrică
ACTUALIZARE 11:00. Circulație înteruptă la această oră din cauza vremii pe următoarele drumuri.
A2 (Bucuresti - Fetești)
DN 2 (Urziceni - Buzau) - Rute ocolitoare: DN 1D Urziceni - Albesti si DN 1B - Albesti - Buzau.
DN 22
DN 22 (Ramnicu Sarat - lim. jud. Braila cu Buzau)
DN 22 (Baia – limita județului Constanța)
DN 23B (Maicanesti - Ciorasti)
DN 2A
DN 2B
DN 2B (Spataru - Buzau)
DN 2C
DN 2C (Costesti - lim. jud. Ialomita cu Buzau)
DN 2N (Bogza - Dumbraveni)
DN 41 (Chirnogi - Cascioarele)
DN 5B (Giurgiu - Ghimpati)
ACTUALIZARE 10:35. Aproape 200 de copaci au căzut la pământ în București din cauza viscolului. Peste 130 de mașini au fost avariate din această cauză. Nu s-a înregistrat nicio victimă.
ACTUALIZARE 10:30. Valentin Iordache, directorul de comunicare al Aeroportului Otopeni, a prezentat situația de la această oră.
„Piloţii care au aterizat recent ne-au informat că frânarea pe pista e medie bună, deci se îndeplinesc foarte bine condițiile de siguranţă pentru operare. Operațiunile de degivrare se desfășoară cu pasagerii la bord, înainte de decolare, pentru a nu permite depunerea unui nou strat de zăpadă sau gheaţă pe avion. Numai această operațiune poate duce la întârzieri de 30-40 de minute, coroborată cu celelalte dificultăți în astfel de condiții de cod portocaliu. Şi echipamentele de handling și de catering de deplasează mai greu. Colegii au intervenit toată noaptea și intervin în continuare. Condițiile nu sunt cele dintr-o zi obişnuită”, a precizat Valentin Iordache.
ACTUALIZARE 10:10. Marius Stancu, prim-adjunct ISU Giurgiu, a declarat pentru Digi24 că la această oră sunt în desfășurare cinci operațiuni de salvare a mai multor persoane rămase înzpăzite. Acesta a precizat că nu se înregistrează nicio problemă medicală și a făcut un apel la cei înzăpeziți să mai aștepte până ajung salvatorii la ei.
În Ialomița, traficul rutier pe DN2A Urziceni – Slobozia este întrerupt.
La această oră nu se circulă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale:
DN2 Afumați – Urziceni – Buzău;
DN2C Costești (jud. Buzău) – Slobozia;
DN2B Spătaru – Buzău și Buzău – limita cu județul Brăila;
DN22 Râmnicu Sărat – limita cu județul Brăila;
DN5B Giurgiu – Ghimpați, în județul Giurgiu;
DN41 Oltenița – Daia (pe sectorul Chirnogi – Căscioarele), în județul Călărași;
DN23B Măicănești – Ciorăști, în județul Vrancea;
DN2N Bogza – Dumbrăveni, în județul Vrancea;
DN3 București – limita cu județul Călărași;
DN4 București – Frumușani.
Ovidiu Tătăranu, purtătoru de cuvânt ISU Călăraşi, a declarat că A2, pe tronsonul Bucureşti-Feteşti, poate fi redeschisă dacă ninsorile puternice și viscolul se vor diminua.
15 localități au probleme cu curentul electric parţial sau total. „Se lucrează la aceste avarii, în ciuda viscolului”, a precizat acesta.
„Colegii de la DN și DJ lucrează cu toate utilajele pentru deszăpezire. Viscolul e încă puternic. Se creează suluri de zăpadă, ceea ce îngreunează traficul. Trecerea cu bacul din zona Chiciu către Ostrov e întreruptă. Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore la 19 intervenții de tip SMURD, la 3 incendii, dintre care unul cu victimă. Au fost mai multe cazuri în care am intervenit pentru deblocarea unor mașini, 11, chiar și un microbuz în care erau aproximativ 30 persoane. Aceste misiuni au fost duse la bun sfârșit. Suntem pregătiți cu toate cele 7 subunități”, a mai spus Ovidiu Tătăranu.
ACTUALIZARE 9:40. Mai mulți telespectarori ne semnalează că în Oltenița, județul Călărași, și Chiajna, județul Ilfov, Murfatlar, județul Constanța, este întreruptă alimentarea cu energie electrică de la primele ore ale dimineții. Probleme au și bucureștenii care locuiesc în Militari Residence.
Oamenii spun că nu primesc răspunsuri de la Enel sau, în cazul în care primesc informații, li se spune că este în vigoare un cod portocaliu iar compania nu poate interveni.
SITUAȚIA PE AEROPORTURILE DIN BUCUREȘTI
Deszapezire platforma si degivrare aeronava in curs pe OTP #Bucharest Airports
Posted by Valentin Iordache on Saturday, January 16, 2016
Pe aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu (Băneasa), traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi viscol cu rafale de vânt de 70 peste km/h.
„Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. Unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ 30 de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, punctual întârzierile ajungând sau depăşind o oră.
Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilajele proprii pentru deszăpezirea pistelor, platformelor şi căilor de rulare, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene”, informează bucharestairports.ro.
ACTUALIZARE 9:20. 14 trenuri care trebuiau să plece în această dimineață din Gara Constanța au fost anulate. Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, a explicat situația de la această oră în direct la Digi24.
„Măsura e necesară pentru a permite deszăpezirea în ferestrele de grafic pe care le-am creat prin anularea acestor trenuri”, a precizat Oana Brânzan, adăugând că și în cursul nopții s-a intervenit pentru un deranjament în apropierea Capitalei și care a fost remediat.
CFR SA intervine cu utilaje pentru deszăpezire pe 3 segmente feroviare din sud-estul țării, iar pe segmentele de cale ferată București - Lehliu, Urziceni - Slobozia și Videle - Giurgiu deja se intervine cu pluguri pentru deszăpezire.
Au fost anulate 12 trenuri care circulau pe magistrala București - Constanța și două trenuri pe relația Constanța - Buzău, pasagerii urmând să fie preluați de alte garnituri înscrise în grafic pe segmentele respective.
„Pasagerii sunt rugați, de asemenea, ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la gara din localitatea de plecare despre graficul de circulație al trenului cu care intenționează să călătorească. De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul camere web sau accesând link-ul http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web”, menționează compania într-un comunicat de presă.
Pentru zonele afectate de viscol și ninsori, s-a luat decizia anulării unor garnituri, urmând ca traficul de pasageri să fie preluat de celelalte trenuri rămase în graficul de circulație, informaează CFR Călători.
- IR 1581 Bucuresti Nord (plecare ora 07:31)– Constanta
- IR 1580 Constanța (plecare ora 08:40) – București Nord
- IR 1582 Constanța (plecare ora 13:00) – București Nord
- IR 1585 București Nord (plecare ora 14:00) – Constanța
- IR 1588 Constanța (plecare ora 18:50) – București Nord
- R 8011 București Obor – Fetești este anulat si CIRCULĂ SUPLIMENTAR un tren București Obor – Fetești, cu plecare din București Obor ora 10.00.
- R 8012 si R 8014 Fetesti – Bucuresti Obor
- R 8580 si R 8581 Ciulnita – Slobozia Veche si retur
- R 8443 si R 8592 Ciulnita – Calarasi Sud si retur
- R 8002 si R 8001 București Obor – Constanța si retur
- R 9362 Alexandria – Roșiori Nord
- R 8201 si R 8202 Buzău – Constanța si retur
- R 8653 Medgidia – Tulcea Oraș
- R 8654 Tulcea Oraș – Medgidia
- R 8121 București Nord – Slobozia Veche
- R 8124 Slobozia Veche – București
De asemenea, trenurile spre și dinspre sudul și estul țării înregistrează întârzieri la sosirea/plecarea din gări.
ACTUALIZARE 9:00.Poliția Română informează că circulația este în continuare întreruptă pe A2 între București și Fetești. În plus, niciun tren nu va pleca din gara Constanța până la ora 13:00. De asemenea, trenul IR 1636 care trebuia să ajungă la ora 8:00 în București are o întârziere de 100 de minute.
O femeie gravidă într-o casă izolată a fost salvată de echipajele ISU, iar mai mulţi oameni blocaţi în maşinile rămase în zăpadă pe un drum judeţean au fost de asemenea salvaţi de pompieri.
Nu se circulă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale:
- în judeţul Buzău:
DN2 Buzău – Urziceni
DN2C Costești – Slobozia
DN2B Buzău – Brăila (Șoseaua Spătarului)
DN22 Râmnicu Sărat – limita cu județul Brăila;
- în județul Giurgiu:
DN5B Giurgiu – Ghimpați;
- în județul Călărași:
DN41 Oltenița – Daia (pe sectorul Chirnogi – Căscioarele);
- în județul Vrancea:
DN23B Măicănești – Ciorăști,
DN2N Bogza – Dumbrăveni.
Din cauza căderilor de pietre, traficul rutier este întrerupt pe DN57 Cozla - Șvinița, în județul Caraș-Severin.
Din cauza viscolului, în județul Argeș, pe DN73 a fost instituită restricție de tonaj (7,5 tone) între municipiul Câmpulung și limita cu județul Brașov.
De asemenea, Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța a informat că, până la ora 13.00, nu vor pleca trenuri din gara Constanța.
ACTUALIZARE 8:00 - Autostrada Soarelui a fost închisă și pe tronsonul Drajna - Fetești, informează CNADNR.
O ambulanță împreună cu un utilaj de deszăpezire au plecat de circa jumătate de oră spre localitatea Râmnicelu din județul Buzău, acolo unde o femeie însărcinată a sunat la ambulanță.
Probleme sunt și la CFR. Mai multe garnituri au întârzieri de zeci de minute. Numai în București toate trenurile care ar trebui să ajungă în Gara de Nord până la ora 9:00 au întârzieri. Trenul IR 1742 de la Satu Mare are o întârziere de 140 de minute, trenul IR 1636 de la Constanța are o întârziere de 60 de minute, iar trenul IR 1594 de la Craiova are o întârziere de 40 de minute.
Canalul Dunăre - Marea Neagră și Bara Sulina sunt închise de la ora 6:00.
ACTUALIZARE 7:50 - Autostrada A2 și opt drumuri naționale sunt închise, în Buzău, Giurgiu, Călărași, Caraș-Severin și Vrancea.
A2 (Bucuresti - Drajna)
DN 2 (Urziceni - Buzau)
DN 22 (Ramnicu Sarat - lim. jud. Braila cu Buzau)
DN 23B (Maicanesti - Ciorasti)
DN 23B (Maicanesti - Ciorasti)
DN 2C (Costesti - lim. jud. Ialomita cu Buzau)
DN 2N (Bogza - Dumbraveni)
DN 41 (Chirnogi - Cascioarele)
DN 5B (Giurgiu - Ghimpati)
ACTUALIZARE 7:20.
AUTOSTRADA SOARELUI
O mașină de deszăpezire blochează accesul pe Autostrada Soarelui pe sensul spre Constanța. Reporterul Digi24 relatează că nu a văzut niciun echipaj de poliție care să redirecționeze circulația. Centrul Infotrafic a transmis că se poate circula spre mare pe drumul vechi. De altfel, câteva mașini au continuat călătoria pe acest drum.
Pe 200 de kilometri din autostradă vizibilitatea este foarte scăzută.
IALOMIȚA
Două microbuze în care se află zece persoane au rămas blocate în zona localității Roșiori. Ei încercau să ajungă la serviciu. George Damian, purtător de cuvânt ISU Ialomița, a declarat că primarul din Drăgoiești va merge cu un utilaj la cele două microbuze.
Un bărbat cu probleme cardiace din județ are nevoie de ajutorul medicilor, însă drumul este înzăpezit. El a sunat în jurul orei 5:30 la 112, un echipaj de la ambulanță a încercat să se deplaseze, iar o autofreză ISU încearcă să ajungă acolo.
ACTUALIZARE 6:30
Șapte drumuri naționale, inclusiv o porțiune din Autostrada Soarelui, sunt închise, anunță Infotrafic.
Autostrada Soarelui: București-Drajna
Buzău: DN2 Buzău-Urziceni, DN2C Costești-Slobozia, DN2B Buzău-Brăila, pe șoseaua Spătarului, DN22 Râmnicu Sărat-limita cu județul Brăila
Giurgiu: DN5B Giurgiu-Ghimpați
Caraș-Severin: drumul DN57 Cozla – Şviniţa, din cauza căderilor de pietre
Vrancea – două drumuri DN23B Măicănești-Ciorăști și DN2M Bogza-Dumbrăveni.
În județul Buzău, cinci localități sunt fără curent electric, iar două mașini au rămas blocate în zăpadă la Râmnicelu.
ACTUALIZARE ORA 6:00 În Capitală mai mulţi copaci au căzut peste maşini şi mai multe străzi au rămas necurăţate, în ciuda promisiunilor autorităţilor. Situaţia cea mai rea este în sectorul 4, după cum susţine primarul general interimar, care a făcut turul oraşului noaptea trecută. La această oră, la Primăria Generală tocmai s-a încheiat comandamentul de iarnă.
A nins toată noaptea în Bucureşti şi zăpada s-a aşezat deja peste tot. N-au lipsit nici problemele. Mai mulţi proprietari de maşini, din sectoarele 1 şi 3, s-au trezit cu maşinile avariate de copaci care s-au rupt sub greutatea zăpezii.
Pompierii, ajutati de angajaţii de la salubritate, au îndepărtat rapid copacii.
Primarul general interimar Răzvan Sava a făcut inventarul problemelor de pe şosele, după ce a petrecut ore bune prin oraş.
„Sunt nemulțumit de sectorul 4, unde s-a început foarte târziu cu antiderapant. Arterele, stărzile sunt patinoare. Recomand lui REBU după ce termină pluguirea să intre iar să facă tratament corect cu antiderapant în sector 4”, a spus Răzvan Sava.
Aproape 350 de utilaje de diferite dimensiuni au fost scoase pe teren, spun autorităţile. Munca lor e îngreunată însă de vântul puternic, care a început imediat după miezul nopţii. De asemenea, edilii spun că mai multe echipaje de poliţie, de Ambulanţă, dar şi echipe de intervenţie de la RATB sunt pregătite pentru a interveni rapid în caz de nevoie.
Jumătate de ţară este sub cod portocaliu sau galben de ninsori şi viscol. Din cauza zăpezii, care a început să se aşeze pe drumuri, şi a vitezei prea mari, un şofer a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit violent de un copac, pe DN 1D, în judeţul Prahova. Bărbatul a murit.
Un alt accident s-a produs în judeţul Ialomiţa, pe DN 2A, unde un utilaj de deszăpezire a lovit un autoturism. Cele două persoane aflate în maşină au fost uşor rănite şi transportate la spital.
Toate porturile maritine şi portul fluvial Constanţa-Sud Agigea au fost închise sâmbătă seară, pentru că vântul bate cu putere.
La Constanţa, județ aflat sub cod portocaliu, utilajele sunt ţinute într-un parc auto din zona periferică. Material antiderapant este suficient, dau asigurări autorităţile. Primăria Constanţa este pregătită cu 6.000 de tone de material antiderapant care va fi împrăştiat de opt maşini specializate. Totodată, zeci de utilaje de deszăpezire sunt gata să iasă pe străzi. Autorităţiile locale iau în calcul variante închiderii căilor de intrare şi ieşire din municipiu.
Nici animalele nu au fost uitate. Păsările de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii au fost duse la adapost.
Bolnavi duși din timp la dializă
În localităţile unde zăpezile au pus mari probleme în alţi ani, edilii promit că situaţia nu se va mai repeta. Medicii sunt însă mai prevăzători. Au strâns din timp bolnavii care fac dializă şi i-au adus la spitale şi centre de tratament. Nu au vrut să rişte ca oamenii să rămână izolaţi. Este cazul a 14 bolnavi din Tulcea, care au fost duși deja la Spitalul Județean, deși aveau programări pentru luni sau marți.
Şi în Vrancea, 40 de bolnavi care au nevoie de dializă au fost transportaţi la spitale din Focşani, Dumbrăveni şi Adjud, pentru a nu rămâne izolaţi în localităţile lor.
Prefect în concediu
Surprinzător, în Dolj, judeţ unde este anunţat cod galben de ninsori, prefectul şi-a luat vacanţă.
- Nu are loc comitetul pentru situaţii de urgenţă?
- Nu s-a anunţat nimic. Încercaţi la ISU, poate se ţine acolo.
- Domnul prefect nu a trecut pe aici?
- Nu. Este în concediu.
- Domnul prefect este în concediu?
- Da, da. Este în concediu, nu a fost nici ieri.
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în funcţie de evoluţia vremii, poate modifica avertizările cod portocaliu şi cod galben emise pentru 23 de judeţe şi pentru Bucureşti.
În Buzău, există posibilitatea să fie declarat cod roșu. În fiecare iarnă, atunci când a nins şi a fost viscol, sute de oameni au rămas izolaţi, iar Drumul European 85 a fost blocat cel puţin o zi. 400 de pompieri şi zeci de echipaje de deszăpezire erau pregătite să intervină în judeţul Buzău. Vor avea de muncă dacă se adeveresc estimările meteorologilor care vorbesc despre zăpadă de peste un sfert de metru.
Pregătiri în București. Situația resurselor
În Bucureşti, unde zăpada a început să se aşeze cam de două ore încoace, 400 de utilaje şi 1.500 de muncitori ai firmelor de deszăpezire erau pregătiţi să intervină încă dinainte să intre în vigoare codul portocaliu. Autorităţile spun că au la dispoziţie şi aproape 20.000 de tone de material antiderapant.
În cele 24 de ore ale avertizării meteorologice, în toate primăriile din Capitală vor funcţiona comandamente care vor monitoriza zonele cu probleme.
La depozitul de sare al sectorului 6 al Capitalei sunt peste 1700 de tone, adică o cantitate necesară pentru aproximativ o săptămână. Într-o iarnă cumplită, însă, este nevoie de mult mai mult, de aproximativ 7 mii de tone.
„Avem poziţia tuturor utilajelor pe sistem GPS pe ecran. O dată luam legătura pe staţie şi a doua oară este poziţia lor pe ecran. Ştim unde sunt în orice moment. Dacă apare un derapaj într-un program putem vedea ce s-a întâmplat”, dă asigurări Ovidiu Șerban, directorul unei firme de deszăpezire.
„Avem 44 de pluguri, 24 de sărăriţe, șapte cisterne, 13 încărcătoare frontale, stocul de material antiderapant”, spune și Dan Ceaușescu, directorul altei firme de deszăpezire.
La precedenta ninsoare din această iarnă, în urmă cu aproape două săptămâni, firmele de deszăpezire din Bucureşti au fost amendate cu câte 5 mii de lei de oficialii Primăriei Capitalei, care au considerat că activitatea lor a fost ineficientă.
Resursele din Bucureşti
Sectorul 1
3.266 de tone de sare
68 utilaje
Sectorul 2
3.000 de tone de sare
75 utilaje
Sectorul 3
2.500 de tone de sare
57 utilaje
Sector 4
2.700 de tone de sare
66 utilaje
Sector 5
2.527 tone de sare
47 utilaje
Sector 6
81 utilaje
1.700 de tone sare.
(Sursa: Primăria Capitalei)
Cod portocaliu și în Bulgaria
După cum spun meteorologii, ninsorile şi viscolul ajung în România dinspre sud. În Bulgaria sunt de asemenea emise avertizări de vreme rea. Ministerul român de Externe îi atenţionează pe cei ce intenţionează să călătorească la sud de Dunăre că mai multe regiuni din nordul şi vestul acestei ţării, mai ales cele din apropiere de Sofia, sunt sub cod portocaliu de ninsoare, polei şi vânt puternic. Românii care pleacă la drum spre Bulgaria sunt sfătuiţi să îşi echipeze maşinile cu cauciucuri de iarnă, să nu circule cu viteză şi să respecte avertismentele poliţişilor. Presa bulgară anunţă că autorităţile se declară pregătite pentru ninsori şi promit că nu vor fi drumuri închise.
VREMEA ÎN ZILELE URMĂTOARE
De sâmbătă seară, vremea se înrăutăţeşte. În sudul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, ninsorile se extind şi se intensifică, iar stratul de zăpadă depus va fi consistent. Vântul va sufla cu putere, cu peste 60 km/h, şi va troieni zăpada, iar vizibilitatea va fi redusă. Acesta este motivul pentru care, până duminică seară, 11 judeţe se află sub cod portocaliu de viscol, iar alte 12 judeţe sub cod galben. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 8 şi 1 grad Celsius.
ÎN ȚARĂ
Duminică vremea va fi închisă şi se va răci, astfel că maximele se vor încadra între minus 7 si plus 2 grade. Va continua să ningă viscolit în sudul, estul şi centrul ţării, dar fulgii de zăpadă apar izolat şi prin celelalte regiuni. Fenomele de iarnă vor fi mai intense tot în estul Munteniei, sudul Moldovei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor de Curbură.
Luni, marți, miercuri
De luni, vremea se răceşte accentuat. Temperaturile negative vor persista şi pe parcursul zilei, iar nopţile şi dimineţile vor fi geroase în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, trecător va mai ninge slab în primele două zile ale săptămânii, iar vântul va continua să prezinte intensificări, apoi, ninsorile îşi vor face apariţia în regiunile intracarpatice.
ÎN BUCUREȘTI
Nici locuitorii Capitalei nu scapă de viscolul puternic. Ninsoarea se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar până duminică dimineaţă stratul de zăpadă va creşte considerabil. Vântul va crea probleme, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de minus 3 grade.
Duminică, viscolul nu se opreşte nici în Bucureşti. Ninsoarea va fi abundentă, iar rafalele de vânt vor atinge 70 km/h. Scade şi temperatura aerului, iar maxima zilei va fi de minus 1 grad Celsius. În ceea ce priveşte presiunea atmosferică, aceasta se va menţine mult mai scăzută decât cea normală.
Luni, marți, miercuri
În zilele următoare vremea se va răci accentuat, astfel că miercuri dimineaţă se vor înregistra minus 19 grade în cartierele de la periferia Capitalei, iar la amiază mercurul din termometre se va opri la minus 9 grade Celsius. Câţiva fulgi de zăpadă pot să mai cadă la începutul săptămânii, apoi fenomenul meteo de interes va fi ceaţa matinală.
Dacă întâmpinaţi probleme din cauza ninsorii, puteţi legătura cu noi pe secţiunea Digivox a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail (redacție@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteţi contacta telefonic sau ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Este important să ne scrieţi numele dumneavoastră şi locul de unde le transmiteţi.
Şi DigiFM vă stă la dispoziţie! Printr-un mesaj la 0774.600.600, daţi-le de veste colegilor de la DigiFM şi ţării întregi cum este vremea şi cum se circulă în zona în care vă aflaţi.
- Etichete:
- prognoza
- zapada
- victime
- accidente
- deszapezire
- dializa
- ninsoare
- viscol
- vreme rea
- cod portocaliu
- drumuri inchise
- cum se circula
- porturi
- localitati fara curent
- cum e vremea
- blocaje trafic
- inzapeziri
- bucuresti zapada
- situatie vreme
- localitati cu probleme
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News