Accident cu răniți în Delta Dunării. Două bărci cu turişti s-au ciocnit
Data actualizării: Data publicării:
Şase turişti din Republica Moldova au fost răniţi după ce ambarcaţiunea cu care se plimbau în Deltă s-a ciocnit cu o altă barcă în dreptul Milei 35. Şi în cea de a doua ambarcaţiune se aflau membri ai aceluiaşi grup. În total, 14 persoane au fost implicate în accident. Șase turişti au fost răniţi. Doi dintre ei au fost internaţi la Spitalul Judeţean din Tulcea, iar un altul a fost transferat la Spitalul Judeţean din Constanţa. Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă.
Un grup de 14 turişti din Republica Moldova se aflau în două ambarcaţiuni care s-au ciocnit în timpul unei plimbări prin Deltă. Șase dintre turişti sunt medici.
Imediat după accident, unul dintre conducătorii ambarcaţiunilor a fugit şi a fost găsit după circa două ore.
Şase turişti au fost răniţi, trei dintre ei mai grav. Unul dintre aceştia, care a suferit un traumatism cranian, a fost transferat la Spitalul Judeţean din Constanţa. S-a discutat la un moment dat şi despre aducerea acestuia în Bucureşti, la Spitalul Bagdasar Arseni.
Prefectul judeţului Tulcea, Cristian Alexandru Iordan, a declarat pentru News.ro că în accident au fost implicate două ambarcaţiuni de tip water-taxi în care se aflau în total 14 persoane din Republica Moldova - 11 într-o ambarcaţiune şi trei în cealaltă. În urma accidentului, şase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Tulcea. „Trei dintre acestea au fost deja externate, două vor mai rămâne internate în spital pentru 24 de ore, iar o altă persoană care a suferit un traumatism cranian a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Constanţa”, a mai declarat prefectul judeţului Tulcea.