42 de ateliere de vulcanizare din București și Ilfov, închise de RAR
Data publicării:
Inspectorii RAR au verificat 131 de ateliere de vulcanizare, iar la 90 dintre ele au fost constatate diferite abateri.
„Din totalul unităților verificate s-a constatat că 41 erau neautorizate (unele dintre ele în curs de autorizare). În alte situații s-a constatat că: nu se întocmeau (sau nu întocmeau corect) actele de garanție pentru activitățile prestate; nu se efectuau sau nu înregistrau inspecțiile finale; nu se mențineau condițiile inițiale de autorizare (de exemplu nu aveau verificări metrologice în termen de valabilitate la sculele și dispozitivele din dotare)”, se precizează în comunicatul citat.
În context, inspectorii RAR recomandă șoferilor să folosească numai serviciile unităților de vulcanizare autorizate RAR, pentru a avea siguranța că acestea îndeplinesc condițiile minimale și obligatorii necesare. Potrivit acestora, lipsa unui lucrător calificat sau a unor utilaje adecvate pot duce la defecțiuni care să afecteze siguranța circulației.