4.000 de dolari au dispărut din seiful Reprezentanței Ministerului rus al Apărării la București. Un angajat a sesizat Poliția Română
Data actualizării: Data publicării:
Patru mii de dolari au dispărut din seiful Reprezentanței Ministerului rus al Apărării de la București. Poliția Română a fost sesizată despre incident prin apel la numărul de urgență 112. Sesizarea a fost făcută chiar de către un angajat al Reprezentanţei Ministerului rus, care a constatat lipsa sumei de bani.
„La data de 27 decembrie, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată direct de către un bărbat, angajat al unei reprezentanţe străine, cu privire la faptul că din seiful instituţiei a dispărut o sumă de bani. A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi se administrează probe în cauză”, a confirmat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Capitalei, potrivit Agerpres.
Cercetările au fost încredințate Secţiei 4 de Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Polițiștii au făcut cercetarea la fața locului, au ridicat probe și au luat amprente.
Primele date din anchetă arată că seiful nu a fost forțat, iar prima ipoteză de lucru a polițiștilor este că probabil chiar unul dintre angajații Reprezentanței ar fi luat banii. În camera seifului se intră doar cu cartelă, se știe perioada de timp în care au dispărut cei 4.000 de dolari, așa că urmează ca în zilele următoare toți cei care și-au folosit cartela pentru a intra în zona de seif să fie audiați, relatează corespondentul Digi24.
Reprezentanţa Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse în România pentru activitatea comemorativa de cinstire a eroilor, așa cum este titulatura oficială, are sediul în strada Buzești și funcționează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.