24 de ani de la Revoluţie. Pe 20 decembrie 1989 Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism

Data publicării:
20-decembrie-1989-balconul-operei-timisoara-2

Foto: claudiuiordache.wordpress.com

În 20 decembrie 1989, Comitetul Cetăţenesc a redactat primele liste cu revendicări. Acestea au fost înmânate primului ministru al guvernului comunist, Constantin Dăscălescu, care se afla la Timişoara. În seara de 20 decembrie a fost scris şi primul program al Revoluţiei Române. Tot în 20 decembrie a luat naştere Frontul Democratic Român.

Revoluţionarii cereau demisia lui Ceauşescu şi a Guvernului, alegeri libere, reforma în Educaţie, libertatea presei şi anchetarea şi condamnarea celor vinovaţi pentru evenimentele sângeroase din 17, 18, şi 19 decembrie.

În cursul nopţii, echipe de muncitori din mai multe oraşe din ţară înarmaţi cu bâte au fost urcaţi în trenuri şi trimişi spre Timişoara. Ministrul Apărării, generalul Vasile Milea, a cerut militarilor să se retragă în cazărmi.

Nicolae Ceauşescu a rostit un discurs la postul naţional de televiziune, numindu-i pe manifestanții de la Timișoara hulgani. A declarat stare de necesitate în Timiş şi a ordonat noi măsuri represive. În zadar, însă.

Pentru timișoreni nu mai era cale de întoarcere. La ora 12.00, sirenele vor răsuna în tot orașul, pentru a marca momentul declarării Timișoarei drept primul oraș liber de comunism din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”