Intervenţie de urgenţă la Deva, după ce 19 persoane au rămas blocate în telecabina de la Dealul Cetății. În telecabina aflată în coborâre se aflau 11 adulţi și 8 copii cu vârste între 4 și 12 ani.
În sprijinul turiștilor a fost direcționat spre telecabină și un echipaj medical cu o autospecială de transport victime multiple, dar turiștii nu par să aibă probleme medicale.
Toți copiii au fost aduși la sol, iar acum echipele de salvare îi scot din telecabină pe adulți, a spus Anemona Doda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
„Pompierii alpiniști au realizat un dispozitiv de salvare alcătuit dintr-un brad și un coș de salvare cu ajutorul căruia desfășurăm operațiunea de aducere la sol a turiștilor”, a adăugat ea.