La 6 dimineaţa, în Piaţa Universităţii erau deja peste 10.000 de ortaci, sosiţi din Valea Jiului cu trenurile. Au continuat să vină întăriri pe tot parcursul zilei. Din balconul Guvernului, preşedintele de atunci, Ion Iliescu, îi îndeamnă să intervină „pentru a face curăţenie”: „Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul (Miron) Cosma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.”
Preşedintele caracterizează protestatarii în termeni duri: „elemente de-a dreptul fasciste”, „elemente incitate, multe din ele drogate”.
Mobilizarea minerilor, într-un moment în care situaţia era complet stăpânită de forţele de ordine, a fost considerată o incitare clară la agresiune - una din cele mai grave greşeli săvârşite de preşedinte în acele zile, spun istoricii.
Minerii au rănit sute de persoane. Înarmaţi cu răngi, topoare şi securi, au spart uşile Universităţii şi au pătruns în clădire, unde nu li s-a opus rezistenţă. Au devastat laboratoarele şi sălile de curs şi au lovit fără discernământ persoanele întâlnite, în special studenţi. Nici o persoană implicată în aceste acţiuni nu a fost identificată de organele Procuraturii şi Poliţiei.
Sediile unor partide politice de opoziţie, precum şi cele ale unor ziare şi reviste independente, au fost şi ele devastate. La fel s-a întâmplat şi cu locuinţele unor personalităţi politice: casa lui Corneliu Coposu a fost aproape incendiată, locuinţa lui Ion Raţiu a fost jefuită, iar proprietarii au fost agresaţi.
Martorii acelor evenimente au relatat de-a lungul timpului despre arestări făcute la indicaţia minerilor şi despre maltratarea unor oameni nevinovaţi. Printre minerii mobilizaţi au fost însă şi civili deghizaţi care primiseră indicaţii precise să susţină agresiunile.
Din acea zi, minerii din Valea Jiului rămân în paginile istoriei recente ca una dintre marile forţe neoficiale de represiune.