Primele rezultate ale sesiunii speciale a examenului de Evaluare Națională, dedicată absolvenților de clasa a opta care nu au putut participa la prima sesiune din cauza epidemiei de COVID, vor fi afișate joi.
Potrivit calendarului de desfășurare a sesiunii speciale, primele rezultate vor fi afișate joi, până la ora 12.00.
În conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD, precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse tot joi, în intervalul orar 14.00 – 20.00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.
Prima probă a examenului, la Limba și literatura română, la care s-au prezentat 170 de elevi, a avut loc luni, iar marți și miercuri au fost organizate probele la Matematică și la Limba și literatura maternă.
La sesiunea normală a Evaluării Naționale 76.2% dintre candidați au obținut medii peste 5.
Redactare Georgiana Marina