Emmanuel Macron, așteptat în România cu proteste ale transportatorilor

Data publicării:
original_intalnire_cu_presedintele_frantei_-_23_iunie_2017_1 iohannis macron

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), unul dintre patronatele transportatorilor, a anunţat marţi că a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea pentru organizarea unui protest cu ocazia vizitei oficiale a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, la Bucureşti, în 24 august, pentru a-şi exprima dezacordul referitor la impunerea de către Franţa a unui salariu minim pentru şoferii din alte state pentru perioada petrecută pe teritoriul francez, scrie News.ro.

Măsura, adoptată de Franţa anul trecut, impune transportatorilor români, care au contract cu entităţi din Hexagon, să-şi plătească şoferii cu cel puţin salariul minim din Franţa, de aproape 10 euro pe oră, pentru perioada petrecută pe teritoriul francez.

UNTRR vrea să organizeze protestul în contextul în care Macron este iniţiatorul legii respective. Transportatorii consideră că această lege este una protecţionistă, prin care Franţa vrea să îngrădească accesul companiilor din estul Europei pe piaţa franceză şi europeană.

”UNTRR consideră că prin aplicarea de către Franţa a unui salariu minim în transporturi se încalcă suveranitatea unui stat membru UE faţă de alt stat membru şi solicită autorităţilor române să intervină pentru suspendarea aplicării Legii Macron firmelor de transport rutier din România. Franţa poate stabili salariul minim pentru angajaţii firmelor franceze”, se arată în comunicat.

În plus, transportatorii vor să protesteze şi faţă de măsura de a interzice efectuarea odihnei săptămânale normale în cabina vehiculului pe teritoriul Franţei.

”În acest context, Franţa solicită şoferilor să doarmă la hotel deşi nu dispune de suficiente facilităţi de parcare care să ofere în acelaşi timp şi cazare şi care să fie sigure pentru şoferii străini şi marfa transportată. Reamintim numeroasele atacuri împotriva camioanelor române, poloneze şi din estul UE suferite de transportatorii noştri în ultimii ani în parcările din Franţa”, se arată în comunicat.

Preşedintele Franţei va veni joi în România, urmând să aibă convorbiri şi conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului francez va vizita Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...