Universitățile care nu respectă normele de etică riscă să piardă acreditările și dreptul de a susține teze de abilitare

Data publicării:
Un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei vrea stabilirea unui set de norme de etică şi deontologie unitare la nivel universitar. Inquam Photos / George Calin

Universităţile în cadrul cărora nu sunt respectate normele de etică şi deontologie la obţinerea documentelor şi titlurilor universitare pot fi sancţionate - de la avertisment public, până la retragerea unor acreditări sau chiar suspendarea dreptului instituţiei de învăţământ superior de a organiza susţineri de teze de abilitare pe o perioadă de la 1 la 3 ani. Un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei prevede "sesizarea comisiei de etică universitară în vederea analizării modului în care şi-au îndeplinit obligaţiile legale angajaţii instituţiei de învăţământ, inclusiv referenţi sau conducători de doctorat care au coordonat elaborarea de teze de doctorat dovedite a fi plagiate".

Un proiect pus în dezbatere publică vineri de Ministerul Educaţiei, document care are rolul de a stabili un set de norme de etică şi deontologie care să fie aplicat unitar la nivel universitar, prevede sancţiuni atât pentru universităţi, cât şi pentru cadrele universitare care coordonează teze de doctorat dovedite a fi plagiate.

"Pentru nerespectarea normelor de etică şi deontologie în obţinerea documentelor şi titlurilor universitare, Ministerul Educaţiei, pe baza unui raport întocmit de CNATDCU, poate lua următoarele măsuri: atenţionarea publică a instituţiei de învăţământ superior cu privire la aspectele constatate; sesizarea instanţei competente în vederea anulării rezultatelor concursului, respectiv a anulării atestatului de abilitare; sesizarea comisiei de etică universitară în vederea analizării modului în care şi-au îndeplinit obligaţiile legale angajaţii instituţiei de învăţământ, inclusiv referenţi sau conducători de doctorat care au coordonat elaborarea de teze de doctorat dovedite a fi plagiate, personalul implicat în organizarea concursurilor din instituţia de învăţământ superior sau a procedurii de acordare a atestatului de abilitare", prevede unul dintre articolele proiectului de act normativ supus dezbaterii.

Documentul stabileşte şi alte sancţiuni pentru universităţile în care sunt atestate titluri ştiinţifice obţinute cu încălcarea normelor de deontologie. Printre acestea se numără: suspendarea dreptului instituţiei de învăţământ superior de a organiza susţineri de teze de abilitare pe o perioadă de la unu la 3 ani; suspendarea dreptului instituţiei de învăţământ superior de a organiza concursuri pentru ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor universitar pe o perioadă de la unu la 3 ani; retragerea acreditării domeniului din cadrul IOSUD (Instituţii organizatoare de studii de doctorat), ceea ce implică retragerea dreptului IOSUD de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi în domeniul respectiv; retragerea autorizaţiei de funcţionare provizorie a instituţiei de învăţământ superior.

Conform proiectului Ministerului Educaţiei, în cazul nerespectării normelor de etică şi deontologie universitară de către instituţia de învăţământ superior, Ministerul Educaţiei poate monitoriza pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an instituţia de învăţământ superior, dar poate şi dizolva structurile de conducere responsabile, respectiv consiliul departamentului, consiliul facultăţii ori CSUD, sau elibera din funcţie  rectorul după consultarea senatului universitar. De asemenea, în caz de abateri, ministerul de resort are dreptul, conform proiectului, de a propune Guvernului iniţierea unui proiect de hotărâre sau lege, după caz, de reorganizare sau desfiinţare a instituţiei de învăţământ superior în cauză.

"În cazul nerespectării normelor de etică şi deontologie universitară de către instituţia de învăţământ superior, Ministerul Educaţiei poate lua următoarele măsuri:  monitorizarea pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an a instituţiei de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educaţiei privind constituirea comisiei de monitorizare. Din comisia de monitorizare vor face parte cel puţin câte un reprezentant al ARACIS şi al CNEMU; dizolvarea structurilor de conducere responsabile, respectiv consiliul departamentului, consiliul facultăţii ori CSUD, sau eliberarea din funcţie a rectorului după consultarea senatului universitar; solicită ARACIS desfăşurarea unei proceduri de evaluare externă a calităţii cu privire la respectarea standardelor şi indicatorilor de performanţă; propune Guvernului iniţierea unui proiect de hotărâre sau lege, după caz, de reorganizare sau desfiinţare a instituţiei de învăţământ superior în cauză", prevede unul dintre articolele Codulului-cadru de etică şi deontologie universitară.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...