Vlad Tomescu este unul din cei 12 elevi selectaţi pentru tabăra de vară. A participat la multe olimpiade naţionale şi a fost în lotul olimpic internaţional la fizică. De curând, a aflat că este unul din cei 20 de candidaţi admişi la Cambridge, la Facultatea de Inginerie. Acum este încântat de perspectiva de a ajunge în vizită la Institutul de la Măgurele.
„Sunt entuziasmat pentru că reprezintă o oportunitate, dar şi pentru că e ceva nou, despre care doar teoretic ştiu”, spune Vlad.
Organizatorii taberei speră că astfel îi vor convige pe tinerii români să rămână sau să se întoarcă să lucreze în ţară după ce vor termina facultatea.
„Exodul e masiv, copiii merg la olimpiade internaţionale, acolo sunt ofertaţi de diferite universităţi din străinătate”, explică Ileana Fritea, preşedintele Apex-Edu.
Pe lângă Institutul de la Măgurele, partener în acest proiect este şi Institutul de Tehnologii Izotopice și Moleculare din Cluj-Napoca. Doi cercetători de aici vor lucra cu elevii în tabăra de vară şi le vor arăta care sunt avantajele unei cariere în cercetare.
„Dacă vorbim de Măgurele, noua infrastructură va fi unică la nivel mondial. Revenind în ograda noastră, şi ceea ce facem noi sunt teme de cercercetare unicat în Europa. De exemplu, separarea izotopilor stabili”, spune Claudiu Filip, director ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) din Cluj-Napoca.
Pentru organizarea taberei este nevoie de 7.500 de lei. Iniţiatorii proiectului au reuşit deja să strângă aproape jumătate din sumă după ce au postat proiectul pe una din cele mai mari platforme de crowdfunding din ţară.
„Astfel de tabere de vară se întâmplă sub tutela centrului pentru excelenţă în educaţie din Virginia, Statele Unite”, spune Ileana Fritea.
Până acum, 24 de oameni au donat pentru susţinerea proiectului. Dacă vor strânge banii necesari, elevii de clasa a XI-a şi a XII-a vor merge în tabără la Buşteni la sfârşitul lunii iulie, timp de o săptămână. Programul se va încheia cu o vizită pe platforma de la Măgurele.