Studenţii: Nu ne măriţi taxele ca să acoperiţi creşterile salariale ale profesorilor!

Data actualizării: Data publicării:
studenti taxe

Studenţii cer instituțiilor de învățământ superior de stat să nu îi împovăreze financiar pentru a acoperi creșterile salariale ale profesorilor. Ei se arată îngrijoraţi de intenția anumitor instituții de învățământ superior de stat din România de a crește taxele de școlarizare.

Comunicatul ANOSR:

„Un număr mic dintre acestea chiar au concretizat aceste intenții, fapt ce va fi suportat de studenții acestora la începutul primului semestru din viitorul an universitar. Începând cu 1 martie 2018, salariul brut pentru angajații din domeniul educației au crescut cu 20%, iar anumite universități consideră că sumele de bani necesare în urma creșterii trebuie acoperite din buzunarele studenților.

Această situație se datorează politicilor guvernamentale în acest domeniu din perioada 2015-2018, salariile cadrelor didactice crescând cu peste 200%. Apreciem aceste creșteri ca fiind un fapt pozitiv și subliniem că milităm constant pentru ca educația să fie finanțată corespunzător. Totuși, trebuie să constatăm cu regret că acestea nu au fost nicidecum corelate cu asigurarea unui mediu de calitate crescândă a procesului de predare și învățare.

Faptul că s-a investit în personalul universităților reprezintă un lucru salutar. Problema este dată de faptul că aceste creșteri nu au fost corelate cu indicatori de performanță. Practic, profesorilor li s-a dublat salariul fără a fi cerut nimic în plus din partea acestora.

În același timp, din păcate, părerea studenților nu este considerată extrem de relevantă atunci când vine vorba de evaluarea periodică a cadrelor didactice și de stabilirea unui sistem de retribuire bazat pe criterii de performanță vizând, în primul rând, activitatea didactică. Acest aspect nu poate fi considerat ca fiind în acord cu principiile și valorile academice ale procesului Bologna, pe care sistemul nostru de învățământ superior și implicit universitățile noastre și le-au asumat și le promovează cel puțin la nivel declarativ.

Finanțarea de bază pentru anul 2017 a avut o creștere de circa 22%, iar Ministerul Educației Naționale (MEN) apreciază aceste fonduri ca fiind suficiente pentru a acoperi creșterile salariale în majoritatea instituțiilor de învățământ superior. În acelea unde creșterea finanțării de bază nu acoperă aceste creșteri, putem discuta despre probleme de management universitar. Dar totuși, există tot mai multe universități în care se discută despre creșterea taxelor de școlarizare pentru a acoperi creșterile salariale.

De asemenea, trebuie să constatăm nu a existat un interes deosebit al instituțiilor de învățământ superior raportat la finanțarea suplimentară, cea care se acordă în baza unor criterii de performanță. Aceasta era o sursă de unde universitățile puteau suplimenta veniturile obținute din partea MEN.

În aceste condiții, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită instituțiilor de învățământ superior de stat să nu împovăreze financiar studenții pentru a acoperi creșterile salariale ale profesorilor, ci să participe în mod activ la dezvoltarea unui model educațional bazat pe performanță. Totodată, reiterăm solicitările către Ministerul Educației Naționale, către Guvernul României și către actorii politici să contribuie la asigurarea unei finanțări adecvate pentru sistemul educațional, direcționând cel puțin 6% din PIB către acest domeniu”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei