Autorităţile din Prahova au decis suspendarea în toate unităţile de învăţământ din judeţ, cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit, măsura fiind luată în condiţiile în care Prahova este unul dintre judeţele pentru care meteorologii au emis avertizare cod portocaliu de vreme rea.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis joi, în şedinţă extraordinară, suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţ, anunţă Prefectura Prahova potrivit News.ro.
Conform sursei citate, vor rămâne deschise grădiniţele cu program prelungit şi şcolile speciale, decizia în acest sens fiind adoptată la propunerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.
Judeţul Prahova se va afla, de joi seară de la ora 23:00 până vineri la ora 15:00 sub avertizare cod portocaliu de vreme rea, meteorologii anunţând ninsoare abundentă, viscol şi vânt puternic.
De joi, de la ora 23.00, şi până vineri la ora 15.00, 14 judeţe şi Capitala vor fi sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută. „În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi temporar 65...70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii”, mai spun meteorologii.