Școala online, drama celor fără posibilități: Durere în suflet, frustrare, neputinţă, mâhnire - trăirile familiilor sărace
Învățământ online. Un termen care pentru mii de copii din țara noastră este încă o necunoscută, deşi anul acesta şcoala s-a făcut mai mult pe internet decât fizic, în unităţile de învăţământ. Trăiesc în sate uitate de lume, iar părinții nu își permit să cumpere telefoane sau tablete. Muncesc să aibă ce să le pună pe masă. În unele cazuri, şcoala online ascunde însă drame mult mai mari decât lipsa unui telefon performant sau a unei tablete. Sunt copii pentru care curentul electric este un lux pe care părinţii nu şi-l permit. Ei nici nu ştiu ce înseamnă lecţii online şi fac eforturi uriaşe să înveţe singuri, cu ajutorul manualelor.
Mihaela, elevă, clasa a VII-a: Nu reuşesc să intru la ore.
Daria elevă, clasa I: Sunt elevă. Elevii sunt veseli.
Claudia Lazăr mama fetițelor: Facem tot posibilul ca să fie în rând cu copiii şi ei, ca să nu fie daţi la o parte că am fost în situaţia asta şi nu vreau. De abia avem bani să luăm o pâine să dau la copii.
Reporter: Ştii că se fac ore online acum?
Fetiță: Ştiu, dar numai că nu avem tabletă.
Mariana Marcus, mamă: Pentru ca ei să aibă un viitor asigurat, să nu simtă acea lipsă pe care o avem noi în prezent.
Durere în suflet şi lacrimi abia stăpânite. Frustare, neputinţă şi mâhnire în acelaşi timp. Sunt numai câteva dintre trăirile familiilor sărace în această perioadă. Numai părinte să nu fii şi să îţi priveşti copilul dornic să înveţe cum se chinuie să ţină pasul cu colegii pe perioada panemiei. Mihaela şi Daria locuiesc în Icuşeni, un sat aflat la marginea judeţului Iaşi. Mai au o soră care este la liceu în oraş. Mama le creşte singură, cu convingerea că doar educaţia le-ar putea aduce o viaţă fără griji. Deocamdată însă lipsurile sunt la ordinea zilei. Stau într-o casă fără curent electric. Școala online este pentru ele doar un vis.
Mihaela, elevă, clasa a VII-a: Acum ar trebui să fiu la ora de limba şi literatura română online, dar nu pot, deoarece s-a închis telefonul şi o să-l duc la încărcat şi voi face diseară toate lecţiile pe care le-a dat azi.
Mihaela apelează la bunăvoinţa unei mătuşi pentru a-şi mai încărca telefonul, dar pentru că e vechi, bateria nu ţine mai mult de 3 ore. E suficient cât să-şi facă măcar temele, dacă la lecţii nu poate participa. Se bazează pe ajutorul unei colege.
„În primul rând şi în primul rând cel mai greu e fără curent. Şi e greu acum cu şcoala, că se învaţă online”
Mihaela: Îmi face poză la caiet, ce-a scris ea şi îmi trimite şi mie. Şi după aia iau şi scriu pe caiet.
Claudia Lazăr, mama fetițelor: În primul rând şi în primul rând cel mai greu e fără curent. Şi e greu acum cu şcoala, că se învaţă online şi sunt acasă. Şi nu am unde să încarc telefoanele să îşi facă temele, asta mare, mai important, e în clasa a şaptea. Şi asta în clasa întâi se mai descurcă, că îi trimite fişe.
Daria, elevă, clasa I: Doamna mi le trimite, eu le fac şi cealaltă săptămână le dau şi îmi dă altele.
Daria e în clasa întâi, dar chiar şi la vârsta ei înţelege că şansa la o viaţă mai bună de care le vorbeşte mama atunci când le încurajează să nu renunţe la şcoală, nu este egală pentru toţi copiii, indiferent cât de mult îşi doresc să înveţe.
Daria: Aş vrea şi eu să am un telefon, să am curent, să mă uit la desene animate.
Au un panou solar pe care l-au primit de la o familie impresionată de lipsurile cu care se confruntă. Dacă e o zi cu soare, lampa din interior luminează noaptea până la patru ore. Din puţinul ei, mama a reuşit să ridice o casă nouă cu două camere, alături de casa bătrânească ce stă să se dărâme. Îşi doreşte mult să poată să racordeze noua locuinţă la electricitate, pentru ca fetele să aibă condiţii mai bune să înveţe.
Caudia Lazăr, mama fetițelor: Noi am săpat şanţul ăsta, e făcut pentru cablul care vine prin pământ de la stâlp. Acolo va veni stâlpul şi pe partea aia va fi contorul la casă. Nu ne permite banii. Costă foart mult, în jur la 90 de milioane, 9 mii de lei.
Efortul este uriaş, deoarece familia supravieţuieşte doar din alocaţia fetelor.
„De abia avem bani să luăm o pâine să dau la copii. Asta e!”
Soarta nu a fost mai blândă nici cu membrii familiei Ciolacu din comuna Văgiuleşti, judeţul Gorj. O bunică de 82 de ani, doi copii de 7 și 9 ani și o mamă care în urma unui accident a rămas imobilizată la pat, locuiesc acum într-o casă din chirpici, în vârful unui deal. Tatăl copiilor a decedat în urmă cu 4 ani. Pentru a ajunge la căsuța lor, am urcat dealul cam 15 minute. La fel făceau și cei doi copii atunci când mergeau la școală: Toamna prin noroi și iarna prin zăpadă. Venitul lunar al familiei nu depășește 1.800 de lei, iar mama țintuită la pat are nevoie de bani pentru tratamente. Așadar, nici măcar nu îşi permit să se gândească să le cumpere tablete celor mici pentru a continua acum şcoala.
Iulica Ciolacu bunica: De abia avem bani să luăm o pâine să dau la copii. Asta e! Și mâncare și aia.
Reporter: Nu se pune problema să le cumpărați tablete sau telefoane să poată învăța...
Iulica Ciolacu: Nu se pune problema, că nu-s bani. Nu-s bani.
Cei doi copii își doresc să învețe alături de colegii lor, însă acum se mulțumesc doar să citească sau să socotească singuri, acasă, după manuale.
Reporter: Ești la școală?
Andrei Ciolacu, nepot: Da.
Reporter: În ce clasă?
Andrei Ciolacu: Întâi.
Reporter: Și acum cum faci ore, Andrei? Că se fac doar online. Ai o tabletă?
Bunica: N-are, n -au.
Când va crește, Andrei visează să ajungă pompier. Îi place să ajute oamenii. Până atunci însă, o mai ajută pe bunica, îi mai aduce lemne atunci când gătește sau se duce pe câmp cu animalele.
Nu numai în satele parcă uitate de lume sunt copii privaţi în această perioadă de dreptul de a învăţa. Giulia are 9 ani și este elevă în clasa a treia la o școală din Baia Mare. Învățătoarea i-a cerut mamei să lucreze în plus cu ea de acasă, pentru că fetița are o inteligență peste medie.
Giulia, elevă: Pentru că școala mă face mare și învăț multe lucruri dacă fac. Dacă o fac.
Giulia are însă o problemă. Nu poate participa întotdeauna la cursurile online, pentru că părinții nu își permit să-i cumpere o tabletă. Împarte același telefon cu fratele ei mai mare și, pentru doar o lună, a primit cu împrumut un dispozitiv, dar și acesta are ecranul crăpat și nu o ajută prea mult.
„Nu consider viața nedreaptă, doar că o consider uneori dură”
Mariana Marcus, mama fetiței: Tableta merge cum merge, este crăpată, se distinge scrisul pe ea, dar merge foarte greu, cu întârziere, de aia fetița de multe ori intră numai pe la jumătatea orei.
Mama Giuliei este mobilizată la pat. În 2007 a fost implicată într-un accident și de atunci singura sursă de venit în casa familiei Marcus a fost salariul de asistent personal al soțului. Puțin peste 1.600 de lei. Trăiesc cu chirie într-o garsonieră de doar 30 de metri pătrați. Doi adulți și trei copii. Le lipsesc multe, de la medicamente până la hrană, dar singurul lucru care contează pentru părinți este... educația.
Mariana Marcus: Nu consider viața... nu o consider nedreaptă, doar că o consider uneori dură.
În România, toate unitățile de învățământ se află în scenariul roșu. Școala se face online peste tot, în mod obligatoriu. Există însă un număr încă necunoscut de copii inteligenți și dornici de învățătură, care, în plină pandemie de coronavirus, sunt pe cont propriu.
Reporteri: Ligia Pricopi, Ioana Mihalca, Anamaria Ianc / Operatori: Marian Anicule, Sebastian Codrean, Ionuț Voinea.
Editor : Liviu Cojan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
