Schimbări la admiterea la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş

Data publicării:
turvirtual banner

 

„Va fi o înscriere online, în care candidaţii vor transmite documentele necesare înscrierii, datele necesare înscrierii, noi le vom evalua, iar confruntarea actelor trimise electronic cu cele originale o vom face doar pentru studenţii care au fost admişi. Vom economisi şi noi timp, ei, de asemenea, şi cred că vom scăpa şi de cozile lungi şi neconfortabile care erau în perioada înscrierii. Taxele de înscriere se vor plăti online”, a spus rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei.

Sistemul de înscriere online va funcţiona în paralel cu cel clasic, la biroul de înscriere, pentru cei care nu au acces la internet sau nu sunt obişnuiţi cu o astfel de procedură, a arătat Azamfirei.

Rectorul UMF Târgu Mureş a adăugat că o altă noutate o reprezintă numărul de locuri oferite la admiterea din acest an.

Azamfirei a arătat că vor fi scoase la concurs între cinci şi zece locuri bugetate pentru fiecare specializare din cele menţionate, iar ca urmare numărul de locuri la buget va fi mai mare faţă de anul trecut cu 30.

Totodată, în premieră, vor fi oferite locuri la Medicină dentară în limba engleză.

Înscrierile la UMF Târgu Mureş vor debuta la începutul lunii iulie, iar examenele de admitere sunt programate în perioada 23-25 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...