Sacrificiile profesorilor care fac naveta
A fi profesor nu e o corvoadă pentru toată lumea, în ciuda lacunelor sistemului nostru de învăţământ. Astăzi vă prezentăm două exemple, din două judeţe diferite. Pentru doi dascăli, naveta nu e o piedică în a merge la serviciu, chiar dacă şcoala în care predau e la zeci de kilometri distanţă de casă. Mai mult, profesoara şi învăţătoarea pe care le veţi cunoaşte imediat spun că eleviii lor merită orice sacrificiu. Se simt datoare să-i facă "oameni valoroşi".
Cricău, judeţul Alba. Abia se crapă de ziuă. La 6:20, în fiecare dimineaţă, Claudia iese pe poarta casei. Nu îşi permite să întârzie, pentru că o aşteaptă un drum de 75 de kilometri, până la şcoala unde predă de 10 ani Limba Română. Schimbă trei mijloace de transport. Drumul spre şi dinspre şcoală îi mănâncă, zilnic, trei ore din viaţă.
Claudia Bulgaria, profesoară: „Nu avem mijloc de transport dinspre Cricău spre Aiud şi fac naveta cu ocazie până în primul oraş, la Teiuş. Din Teiuş iau un autobuz până în Aiud şi din Aiud un alt autobuz până la Hopârta.”
La 8, Claudia este la şcoală. S-a obişnuit cu drumul lung. Predă din pasiune şi din dragoste pentru cei mici.
Claudia Bulgaria, profesoară: „În primii ani de învăţământ îmi doream să plec, mi-am şi depus dosar pentru transfer, dar nu am avut noroc şi am considerat că acesta este un semn, că trebuie să rămân la Hopârta la aceşti copii minunaţi.”
La şcoala gimnazială din Hopârta sunt aproape 100 de elevi şi 13 dascăli. Din profesori, unul singur nu e nevoit să facă naveta: directorul şcolii locuieşte în Hopârta.
Adina Dan, director Şcoala Gimnazială Hopârta: „Sunt specialişti pe catedra pe care o predau, vin la timp cu mijloace de transport, unii cu maşini, alţii cu autobuze, dar la ora respectivă vin, îşi predau orele.”
Părinţii apreciază efortul profesorilor.
Părinte: „Ne bucurăm foarte mult că avem profesori calificaţi. Chiar dacă suntem pe sate şi comune noi avem oameni calificaţi, care săracii vin şi ne invaţă copiii.”
Nu e singurul caz.
Este ora şapte şi jumătate dimineaţa. Pe Ida Kasza am găsit-o pe peronul gării din Oradea. Ia trenul către Şilindru, un sat izolat din Bihor aflat la aproximativ 55 de kilometri de oraş, dacă mergi cu trenul şi peste 80, pe şosea.
Ida Kasza, învăţătoare: „O oră şi zece minute durează drumul şi pentru mine. Vagonul este al navetiştilor, plin de cunoştinţe.”
Face naveta de trei ani. Dar îi place ideea de a-i ajuta pe copiii de departe.
Ida Kasza, învăţătoare: „Este un sătuc izolat, dar plin cu copii talentaţi, dotaţi, aşa că şi cu ei trebuie să lucreze cineva şi ei trebuie să ţină pasul cu sistemul de învăţământ ca să fie oameni valoroşi.”
Elev: „Îmi place să merg la şcoală şi am fost curios să văd cine ne va fi învăţătoare şi ce orar vom avea pentru că sunt curios.”
Şcoala primară din Şilindru are puţin peste 100 de elevi. Sălile de clasă sunt reabilitate, iar condiţiile sunt aproape ca la oraş. Nu mulţi profesori acceptă însă să lucreze atât de departe de casă.
Mirela Nagy, directoarea Şcolii Gimnaziale "Kazinczy Ferenc”: „Sunt foarte multe cadre didactice care, din păcate, nu răspund chemării noastre de-a veni în şcolile acestea, deşi după cum vedeţi noi le oferim condiţii optime, într-adevăr distanţa îşi spune cuvântul.”
Abonamentele de transport ale profesorilor sunt decontate de fiecare primărie în parte. Dacă dascălii aleg să facă autostopul, însă, o fac pe banii lor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
