Probleme la rezidenţiat: Grilele au fost rescanate, iar lucrările recorectate

Data actualizării: Data publicării:
examen

Mai multe probleme tehnice au fost înregistrate, duminică, în timpul examenului de rezidenţiat organizat la Universitatea „Carol Davila” din Bucureşti, grilele fiind scanate greşit. Ministerul Sănătăţii a anunţat că grilele au fost rescanate, iar lucrările recorectate.

Mai mulţi candidaţi care au susţinut examenul de rezidenţiat în Bucureşti s-au plâns că au obţinut un punctaj mic pentru că au existat probleme la scanarea grilelor.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, printr-un comunicat de presă transmis duminică seară, că, urmare a problemelor tehnice sesizate de Comisia locală de Rezidenţiat Bucureşti în timpul procedurii de scanare a grilelor de concurs, Comisia centrală a decis rescanarea tuturor grilelor pentru candidaţii din Centrul Universitar Bucureşti.

„Ministrul Sănătăţii a fost informat în această după amiază de către coordonatorul de Rezidenţiat, secretarul de stat Corina Pop despre situaţia creată şi a solicitat recorectarea grilelor, transparent, astfel încât candidaţii să nu fie nedreptăţiţi”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Duminică, peste 6.800 de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au susţinut examenul de intrare în rezidenţiat, fiind scoase la concurs aproape 4.000 de locuri şi posturi. La fel ca în anii trecuţi, concursul s-a desfăşurat în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Absolvenţii facultăţilor de Medicină, Medicină dentară şi Farmacie au concurat pe un număr de 3.565 locuri şi posturi pentru Medicină, 258 locuri pentru Medicină dentară şi 136 locuri şi posturi pentru Farmacie, iar la concurs s-au înscris 6.818 candidaţi, scrie News.ro.

Cei mai mulţi absolvenţi sunt pentru posturile de rezidenţi în Medicină - 5.054, alţi 1.277 în domeniul medicinei dentare şi 487 în domeniul farmaceutic.

Concurenţa este de 1,4 candidaţi pe loc pentru Medicină, 4,9 candidaţi pe loc pentru Medicină dentară şi 3,6 candidaţi pe loc pentru farmacie.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

Concursul s-a desfăşurat sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei