Premieră în sistemul educațional. Locuri speciale la facultăți pentru absolvenții liceelor din mediul rural

Data actualizării: Data publicării:
VALENTIN_POPA_180129_AUDIERE_CABINET_DANCILA_012_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_1
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Absolvenţii de clasa a XII-a care au urmat cursurile unui liceu de la ţară vor avea locuri speciale la facultăţile din ţară. Anunţul a fost făcut de ministrul Educației, Valentin Popa, aflat într-o vizită la Suceava.

Ministrul a subliniat că nu este vorba despre absolvenții care au domiciliul în mediul rural, ci despre cei care au terminat un liceu de la țară. Sesiunea urmează să fie susținută în același timp cu ceilalți absolvenți, dar pe locuri separate.

Anul trecut, au fost aproape 3.000 de absolvenți de la liceele din mediul rural, din care aproape 90% au intrat la o facultate.

Este pentru prima dată în istorie când asigurăm pentru acești absolvenți o admitere separată de ceilalți, așa cum facem o admitere separată pentru etnicii români și pentru rromi. Aceștia practic au un anumit număr de locuri dedicate la fiecare universitate, proporțional cu numărul de locuri istoric atribuit și practic având o admitere separată, nu concurează decât între ei”, declară Valentin Popa, ministrul Educației Naționale.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...