Plângeri penale la o școală din Târgu Jiu din cauza unui elev agresiv. Părinții refuză să-și mai trimită copiii la ore

Data actualizării: Data publicării:
elevi cu ghiozdane in spate alearga pe holul scolii
Credit foto: Guliver/Getty Images

Este scandal la o școală din Târgu Jiu, după ce doi copii s-ar fi îmbrâncit. Situația a escaladat, când mama elevului acuzat că ar fi agresiv a avut un schimb de replici cu învățătoarea, scrie Pandurul.ro. În urma incidentului, părinții au refuzat să-și mai trimită copiii la școală, iar doi dintre ei au depus și plângeri penale la Poliție, scrie Agerpres, care anunță și că IȘJ Gorj a deschis o anchetă.

Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, la una dintre clasele 0 de la Şcoala Generală "Constantin Săvoiu" din Târgu Jiu. Doi elevi, colegi de clasă, s-ar fi îmbrâncit. A doua zi, mama unuia dintre ei ar fi mers la școală supărată și s-a luat de învățătoare.

"Am făcut tot ce ţine de noi ca să mediem aceste conflicte dar nu putem să mediem noi conflictul dintre un părinte şi un învăţător atâta timp cât părintele îşi arată dispreţul faţă de dascălul respectiv. (...) Nu e conflict între copil si copii, copil și învățătoare. Este o dispută legată de orgolii", a declarat, pentru Pandurul.ro, Corina Panduru, directoarea Şcolii Generale "Constantin Săvoiu".

În semn de protest, miercuri, mai mulți părinți au refuzat să-și trimită copiii la școală.

"Sunt cel puțin 20 de copii. Și al meu este printre absenți. Nu au mers la școală și nici nu vor merge până când nu se vor lua măsuri. Noi am făcut asta în semn de protest. Copiii trebuie să se simtă în siguranță la școală și nu se simt. Copiii au venit speriați că au văzut polițiștii în școală, s-a șiăat, a fost scandal. Nu e un caz izolat. Nu se poate ca din cauza unui copil din grup să sufere o clasă întreagă. Vor să mușamalizeze doar pentru renumele școlii", a declarat un părinte pentru Pandurul.ro.

Cazul este anchetat și de Poliție, după ce doi dintre părinți au depus plângeri penale.

"În acest moment, la Poliţia Municipiului Târgu Jiu se află în lucru două dosare penale întocmite sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, ca urmare a unui eveniment produs la o unitate de învăţământ din municipiu", au transmis, pentru Agerpres, reprezentanții IPJ Gorj.

În paralel, și Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat o anchetă.

"IŞJ Gorj a luat act, în cursul dimineţii de 22 mai 2024, de un incident petrecut, la finalul săptămânii trecute, în incinta unei unităţi de învăţământ gimnazial din Târgu Jiu. La momentul vorbirii, este în derulare o anchetă a instituţiei noastre pentru verificarea situaţiei şi medierea unui conflict între părinţii elevilor dintr-o clasă a unităţii şcolare. Există, din informaţiile noastre, plângeri penale depuse la IPJ Gorj din partea mai multor părinţi ai elevilor din clasa deja menţionată, aceste aspecte urmând a fi soluţionate de instituţiile abilitate legal. Există numeroşi părinţi care, în acest moment, refuză să îşi mai trimită copiii la şcoală, acuzând disfuncţionalităţi şi conflicte la nivelul colectivului de părinţi, lucru ce afectează buna funcţionare a actului didactic la clasă. Unitatea de învăţământ face toate demersurile pentru rezolvarea situaţiei în regim de urgenţă", a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IŞJ Gorj, Ionuţ Catrina.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se redeschide o mină legendară din România. Mineralul extras de aici este rar și foarte căutat în lume
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
O discuție „picantă”. Lady Gaga abia și-a putut stăpâni lacrimile la „Hot Ones”. Când a fost tentată să...
Film Now
Jennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari...
Adevarul
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar...
Newsweek
Ce se întâmplă dacă la Mica Recalculare iei pensie mai mică decât cea de azi? Pierd pensionarii bani
Digi FM
Secretul pe care Dan Negru l-a ascuns timp de 30 de ani. Ce a făcut în anii ’90 prezentatorul de televiziune
Digi World
Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele...
Digi Animal World
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Film Now
Helen Mirren îl șochează pe Harrison Ford cu o mărturisire total neașteptată: Ei bine, situația a devenit și...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal