40 de olimplici naţionali şi internaţionali din Bucureşti au fost recompensaţi pentru rezultatele obţinute. S-a întâmplat la Gala Prieteniei Magna cum Laude, eveniment organizat de Complexul Educaţional Lauder Reut. Adolescenţii au primit premiile chiar din partea ministrului Educaţiei, Mircea Dumitru.
Unul dintre premianţi e Diana Cojocaru. E în ultimul an de liceu, iar din clasa a VII-a merge în fiecare an la olimpiadele naţionale.
Diana Cojocaru, elevă: „Am avut ocazia să merg pe programare până la faza pe municipiu, iar la tehnologia informației am ajuns o dată la națională”.
Violeta Cojocaru, mama Dianei: Premiile au venit din primul moment, diplomele au venit din primul moment. Nu a fost ceva venit peste noapte.
A fost însă nevoie de multă muncă.
Marilena Vâlciu, profesor de informatică: „Am lucrat, nu aș putea să spun în ore sau în zile, dar aș estima 12 ore pe săptămână intensiv”.
Adolescenta a luat locul I şi la Olimpiada de Lingvistică, dar cariera pe care şi-o doreşte e într-un alt domeniu.
Diana Cojocaru, elevă: „Aș vrea să plec în Londra și dupa aia vreau să mă axez pe drept internațional. Cred că într-un fel lingvistica m-a ajutat cel mai mult deoarece acum știu să argumentez mult mai clar și să structurez”.
Alţi 39 de olimpici au fost recompensaţi pentru performanţe la Gala Prieteniei Magna cum Laude, eveniment organizat de Complexul Educaţional Lauder Reut. Cel care le-a înmânat premiile a fost chiar ministrul Educaţiei.
Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei: „O şcoală care şi-a clădit în toţi aceşti ani o reputaţie deosebită, un prgram şcolar foarte serios, profesori foarte buni”.
Tova Ben Nun-Cherbis, organizatorul galei: „Concepţia noastră şcolară este să aratăm la copii, să le demonstrăm că ei sunt foarte apreciaţi pentru munca lor”.
Gala Prieteniei Magna cum Laude s-a aflat la cea de-a XV-a ediţie.