Ministrul Educaţiei vrea să le interzică rectorilor să facă politică

Data publicării:
MIRCEA DUMITRU LA DIGI

Mircea Dumitru spune că pregăteşte un proiect care va aduce câteva modificări Legii Educaţiei. Una dintre acestea ar fi reintroducerea interdicţiei pentru rectori şi persoanele cu funcţii de conducere în universităţi să aibă şi posturi politice sau mandate parlamentare. O astfel de interdicţie a fost introdusă în Legea Educaţiei din 2011, dar a fost eliminată prin ordonanţă de urgenţă în 2012, în mandatul de ministru al Ecaterinei Andronescu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, invitat la „24 de minute”: „Ne-am propus la minister să facem acest lucru, introducând un proiect care va fi discutat în Guvern în aşa fel încât, punctual, deci nu vrem niciun fel de reformă mare, nu vrem o altă Lege a educaţiei, dar punctual, pe anumite articole, care nouă nu ni se par în acord cu ceea ce trebuie să fie funcţionarea normală a universităţilor, să putem face aceste modificări. Pe anumite articole de lege. Nu ştiu dacă o ordonanţă de urgenţă va putea fi motivată şi justificată urgenţa. Urmează să mă consult cu domnul prim-ministru şi poate să fie un proiect de lege. Poate fi ceva de genul acesta care să aducă unele modificări care, încă o dată, sunt modificări făcute la anumite articole de lege în legătură cu o anumită ţintă specială în legătură cu structura de guvernanţă universitară. În mod punctual sunt chestiuni legate de incompatibilităţi, de interdicţia de a cumula o funcţie executivă şi de conducere în universitate cu o funcţie politică sau cu o funcţie în parlamentul României. Avem în vedere ceva similar şi pentru învăţământul preuniversitar. ”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...