Ministrul Educației anunță noi criterii de selecţie a manualelor

Data publicării:
pavel nastase_govro

85 la sută calitate, 15 la sută preţ – acesta pare să fie principiul după care noul ministru al Educației, Pavel Năstase, vrea selecția manualelor. El a fost întrebat între-un interviu pentru News.ro dacă ia în calcul revenirea la un singur editor pentru cartea școlară, adică la Editura Didactică şi Pedagogică.

pavel nastase_govro

„Pentru a recupera întârzierea am avut trei-patru întâlniri cu editurile, acum una finală şi i-am rugat să înţeleagă că trebuie să avem manuale înainte de începerea şcolii. În anii precedenţi nu au fost produse la timp. Înseamnă o mare problemă. Vreau să rezolv această problemă căreia îi dau prioritate zero. Am redus de la şase luni la o sută de zile timpul pentru a produce manualele. Am umblat pe calendar pentru ca ele să fie produse în timp util pentru a fi gata la începerea şcolii”, a spus Pavel Năstase.

„Am schimbat criteriile. Până acum, criteriul de selecţie era preţul cel mai mic şi veneau cu preţuri de dumping şi, implicit, manuale care nu erau de calitate. Am introdus criteriul de calitate, acesta are ponderea cea mai mare. 85 la sută calitate şi un 15 la sută preţul. În plus, preţul final al manualului se va stabili în funcţie de cerere”, a precizat ministrul.

Pavel Năstase a adăugat că școlile vor decide care manuale vor fi folosite.

„Manualele primesc un vot din partea şcolilor şi în funcţie de numărul de exemplare, preţul va fi stabilit pe tranşe. Preţul unei cărţi este dependent de tiraj. Dacă va avea un tiraj mai mare, preţul va fi mai mic. Dacă va fi un tiraj mai mic, preţul va fi mai mare. În programul de guvernare este prevăzută legea manualului. Aşa că anul acesta vom avea manuale noi la clasa a V-a, realizate după programele pe care le-am filtrat şi despre care cred că sunt mai bune”, a mai spus ministrul Educației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri